„Am rămas impresionată de răutatea acestor oameni, este mult peste ceea ce mă gândeam eu”

Data:

Share post:

Într-o sală plină cu peste 50 de copii, părinți și profesori s-a așternut o liniște deplină încă de la primul pas al Larisei în încăpere. Călcând apăsat, purtând un hanorac gros, deși afară erau aproape 30 de grade, a început să  povestească cum a reușit să devină din victimă o supraviețuitoare.

Pas cu pas, a călăuzit fiecare participant în povestea ei de viață. Le-a explicat cum a ajuns să fie măritată împotriva voinței ei, iar mai târziu traficată în Italia și în Germania, dar și cum a reușit să se întoarcă mereu în România.

După câteva minute bune, Larisa nu a mai rezistat căldurii și și-a dat jos hanoracul, lăsându-i la vedere mâinile și spatele pline de cicatrici.

Deși timpul alocat Larisei se terminase de mult, un grup întreg de oameni stăteau aliniați la stânga și la dreapta ei punând întrebări și ascultând fiecare cuvânt. La final, o fată mai curajoasă a întrebat-o dacă poate să o ia în brațe. Rând pe rând, fiecare a primit o îmbrățișare și un autograf de la Larisa.

„A fost prima dată când am dat autografe”, a spus Larisa, zâmbind, după încheierea primei zi a „Atelierului pentru tineri – informare și conștientizare a riscurilor traficului de persoane„, organizat la Pitești de Freedom House România și ECLER, pe 9 și 10 iunie.

Larisa Butnariu, la Pitești, 9-10 iunie 2023
Larisa Butnariu, la Pitești, 9-10 iunie 2023

Diplome pentru toți elevii participanți

Seminarul a fost deschis de prezentarea lui Răzvan Chiruță, redactor-șef PRESShub, care le-a explicat celor 50 de tineri și adulți prezenți în sală de ce nu este bine să trimiți poze în ipostaze indecente, dar și ce este acela un loverboy.

Pe finalul prezentării, Răzvan le-a arătat celor din sală un clip despre faptul că și bărbații ajung să fie victime ale traficului de persoane. Copiii care stăteau mai în spate și-au scos fără să ezite telefoanele din buzunar și, deși ai crede că erau gata, gata să intre pe rețelele de socializare să le mai treacă timpul, au pornit camera de la telefon, au focalizat ecranul pe care rula prezentarea și au dat zoom ca să vadă mai bine.

A doua zi a atelierului a continuat cu o prezentare despre prevenirea exploatării sexuale și identificarea potențialelor cauze, susținută de Silvia Tăbușcă, expert ECLER. Sala, în care erau aprope la fel de mulți oameni ca și cu o zi înainte, nu se mai oprea din pus întrebări.

Citește și: FOTO Cum identifici un „lover-boy”. Despre victimele și supraviețuitorii rețelelor de trafic de persoane

Evenimentul s-a terminat cu o discuție despre investigațiile jurnalistice publicate de PRESShub, susținută de jurnalista Flavia Drăgan. Flavia a câștigat încă din primele minute atenția sălii, care a simțit fiecare emoție a acesteia, de la tristețe, la furie și până la speranță. Momentul de maxim a fost când jurnalista a izbucnit în plâns relatând despre cazul lui Rupi Gabor, băiatul care a fost exploatat sexual, dar care, în ciuda puternicelor traume psihice, se luptă acum pentru a-i salva pe alții din capcana traficului de persoane.

După ce toți cei prezenți au primit câte o diplomă care să ateste că au participat la „Atelierului pentru tineri – informare și conștientizare a riscurilor traficului de persoane” am vrut să vedem ce impact a avut acest eveniment asupra lor.

Flavia Drăgan, la Pitești, 9-10 iunie 2023
Flavia Drăgan, la Pitești, 9-10 iunie 2023

„Am rămas uimită de cazurile prezentate și de tot ce se întâmplă în jurul nostru”

„Am aflat că traficul de persoane este diferit de prostituție și că se pot întâmpla astfel de situații neașteptate oricând și oriunde și că nu este neapărăt cum se spune pe internet și cum spune toată lumea. Am înțeles că este mult mai gravă situația, dar și că sunt mult mai multe persoane care se ocupă cu traficul de persoane decât lumea își imaginează”, ne-a spus una dintre fetele care a stat în primele rânduri din sală în ambele zile.

Prietena ei ne-a spus că acum știe cum să se ferească, ca ea sau vreo cunoștință să nu devină victima unui loverboy.

„Când vedem sau dacă simțim ceva suspect la cineva care, de exemplu, ne oferă diverse cadouri foarte scumpe sau care ne promite că ne duce în vacanțe în țări exotice ar trebui să anunțăm pe cineva, părinți, familie, prieteni, chiar și poliția”.

Aceasta a mai spus că este foarte mulțumită că a decis să vină în ambele zile ale seminarului.

O altă elevă a plecat cu aceeași credință, că acum știe cum să recunoască dacă este sau nu în pericol  să cadă în capcana unui loverboy.

„Am aflat lucruri noi, am rămas uimită de cazurile prezentate și de tot ce se întâmplă în jurul nostru. Am învățat ce este un loverboy și care sunt strategiile pe care le aplică. Acum, în urma seminarului, cred că am acumulat suficiente informații încât să știu să mă protejez.

Pe scurt, consider că prezența la seminar a fost un lucru bun pentru mine, dar mi-ar plăcea să se implice mai multă lume, să participe mult mai multe persoane. Eu de una singrună și încă câțiva nu putem schimba o lume îmtreagă. Mi-ar  plăcea ca la astfel de evenimente să fie coadă la ușă”.

Unul dintre băiteții pe care îl văzusem că a scos telefonul să vadă mai bine ce prezenta Răzvan a mărturisit că el nu mai auzise de termenul „loverboy”.

„Acest seminar mi s-a părut benefic din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că am învățat lucruri noi și lucruri despre care știam foarte puține informații. Nu știam de exemplu ce este un loverboy, nu auzisem de așa ceva până acum, dar acum știu chiar și cum acționează”.

O altă tânără ne-a spus că i-a fost greu să adoarmă după ce a auzit povestea Larisei, dar că pleacă totuși cu speranța că ceva se va schimba în bine.

„Seminarul acesta mi-a lăsat de înțeles că se poate, că există șanse să fie mai bine. Pe de altă parte, am rămas impresionată de răutatea acestor oameni, este mult peste ceea ce mă gândeam eu.

Am aflat și informații noi, spre exemplu nu știam de existența loverboy. Au fost foarte multe infromații care m-au bulversat. Seara trecută mi-a fost foarte greu să adorm pentru că eram încă în lumea Larisei, îmi era imposibil să îmi imaginez prin ce a trecut, dar să mai și trăiești asemenea situație”.

Un băiat care avea cam 16 ani, îmbrăcat în ambele zile la cămașă și care nu a plecat până nu a fost sigur că a luat parte la toate discuțiile a spus că după ce a cunoscut-o pe Larisa s-a dus acasă și s-a uitat la interviurile ei.

„Mi-a plăcut în mod special ziua de ieri când a venit Larisa. Chiar după ce am ajuns acasă am căutat informații despre ea, m-am uitat la interviuri. În cadrul seminarului s-au spus multe informații importante, informații pe care ar trebui să le știe toată lumea.

Totuși, dacă ar fi să aleg o informație care mi s-a părut cea mai interesantă ar fi ce este acela un loverboy și despre metoda pe care o aplică”.

În același asentiment a fost și fata care l-a însoțit zilnic și care am aflat că era colega lui de bancă. Aceasta a spus că impactul este mult mai mare când auzi că traficul de persoane este un fenomen și în țara ta și că nu se întâmplă doar în afara granițelor.

„Mi-a plăcut foarte mult de Larisa. Să auzi fapte care se întâmplă la noi în țară te afectează mult mai mult decât să te uiți la interviuri sau la povești din alte țări. De obicei, ne uităm și avem impresia că s-au întâmplâmplat foarte de mult, că nu este ceva ce se poate întâmpla și în ziua de azi pentru că nu vedem aceste lucrui”.

Evenimentul a fost organizat de Freedom House România, cu sprijinul Asociației Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), sub egida „Semnalăm Traficul, Oprim Pericolul – AntiTrafic (STOP-AT), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Articole similare

Amendă de peste 800 de lei pentru o femeie care s-a filmat în timp ce conduce având în braţe copilul în vârstă de nouă...

O femeie din Maramureş s-a filmat în timp ce conduce o maşină avându-l în braţe pe copilul său...

Accident în Râmnicu Vâlcea, o persoană la spital. Trafic rutier dat peste cap

O tânără în vârstă de 27 de ani, din judeţul Sibiu, a ajuns la spital duminică, în urma...

Accident în Argeş, la Albota: Trei maşini implicate (FOTO)

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs pe drumul naţional DN 65, în localitatea Albota din...

În 2022, în România, erau înregistrate 7.120 de mame minore. Care este judeţul cu cele mai multe 

Peste 7.000 de mame minore erau înregistrate în România în 2022, cele mai multe, peste 400, fiind în...