Amendă de mii de lei pentru două persoane care şi-au abandonat câinele 

Data:

Share post:

Două persoane care au fost surprinse în timp ce-şi abandonau câinele au fost taxate de poliţişti. Incidentul a avut loc în judeţul Bacău, iar cei în cauză s-au ales cu o amendă în valoare de 8.000 de lei.

Verificările în acest caz au fost demarate după ce pe o reţea de socializare au apărut imagini în care cele două persoane sunt surprinse făcând acest lucru.

”Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, pe o reţea de socializare, privind abandonarea unui câine pe raza comunei Racova, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bacău s-au sesizat din oficiu, stabilind faptul că, la data de 25 aprilie a. c., două persoane ar fi abandonat, dintr-un autovehicul, un câine, pe raza comunei Racova. În urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele în cauză şi sancţionate contravenţional conform Legii 205/2004, privind protecţia animalelor, cu amendă în valoare totală de 8.000 de lei”, a transmis astăzi Poliţia Judeţeană Bacău.

Animalul a fost găsit şi a fost predat de poliţişti unei fundaţii din judeţul Bacău.

Conform legii abandonarea animalelor se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei.

Articole similare

Panică printre românii aflați în Dubai: Rachete deasupra plajelor și zboruri anulate în urma atacurilor iraniene

Ziua de sâmbătă s-a transformat dintr-o vacanță de lux într-un coșmar pentru sute de români aflați în Emiratele...

Liderul suprem al Iranului Ali Khamenei ar fi fost eliminat în urma Operațiunii „Epic Fury” lansată de SUA și Israel

Orientul Mijlociu a intrat sâmbătă dimineață într-o criză regională fără precedent, după ce Statele Unite ale Americii și...

Tragedie pe Drumul Expres, în zona Jitaru: Un tânăr a murit, după ce a fost lovit de o mașină

O persoană a murit, sâmbătă seara, în urma accidentului rutier produs pe Drumul Expres 12 (DEx12), în afara...

Accident grav pe Drumul Expres: Traficul spre Craiova este blocat total în zona Jitaru

Traficul rutier este blocat, la această oră, pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, în urma unui accident rutier produs în...