An electoral. PMP acuză PNL-ul de practici folosite de regimurile comuniste pentru a discredita Dreapta Unită

Data:

Share post:

PMP îi acuză pe liberali că au organizat la Iaşi o întâlnire prezentată în mod fals ca fiind a PMP, cu scopul de a ataca alianţa „Dreapta Unită”. La întrunirea respectivă a participat fostul lider al formaţiunii, Cristian Diaconescu, care a criticat alianţa cu USR, alianţă „năşită” şi parafată de Eugen Tomac.

„Faptul că fostul ministru şi fost lider al PMP, Cristian Diaconescu, a acceptat acest rol umilitor de agent electoral al PNL şi PSD, nu ne surprinde, având în vedere evoluţia sa politică de fost ministru al PSD şi UNPR. În prezent, s-a transformat dintr-un om cu profunde convingeri de stânga, într-un util provocator de dreapta”, transmite PMP-ul pe Facebook.

Redăm comunicatul PMP:

„În atenţia tuturor instituţiilor media din România şi de peste hotare,

Partidul Mişcarea Populară doreşte să facă următoarea precizare, având în vedere atacul fără precedent la care este supusă opoziţia din România de către partidele aflate la putere:

Astăzi, în plină zi de sărbătoare naţională, cu largul concurs al partidelor de la putere, a fost organizată o şedinţă care, în mod fals, este prezentată drept acţiune a Partidului Mişcarea Populară.

În acest sens, facem precizarea că prin aceste acţiuni orchestrate de PNL, acest partid arată cât de mult dispreţuieşte democraţia şi că utilizează orice instrumente pentru a ataca opoziţia.

În ultimele săptămâni, în întreaga ţară, liderii PNL au racolat prin metode totalitare primari ai PMP, iar în prezent, într-un dispreţ total faţă de simbolurile naţionale, au organizat la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor Române, o şedinţă care este prezentată în mod fals şi diversionist drept şedinţă PMP, cu scopul de a ataca alianţa „Dreapta Unită”.

Faptul că fostul ministru şi fost lider al PMP, Cristian Diaconescu, a acceptat acest rol umilitor de agent electoral al PNL şi PSD, nu ne surprinde, având în vedere evoluţia sa politică de fost ministru al PSD şi UNPR. În prezent, s-a transformat dintr-un om cu profunde convingeri de stânga, într-un util provocator de dreaptă.

Atragem însă atenţia actualei puteri că nu vor reuşi, prin practici folosite de regimurile comuniste, să destabilizeze şi să descurajeze opoziţia din România.

PMP este determinat să lupte alături de partidele de opoziţie împotriva actualei puteri şi va continua să fie parte a alianţei ‘Dreapta Unită’.”

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...