Analiză PRESShub | Cât muncește un parlamentar. Programul pe zile și ore

Data:

Share post:

Un parlamentar român are la dispoziție lunar un venit de peste 10.000 de euro, sub formă de indemnizație și sume forfetare. Pentru mai mult de jumătate din sumă nu trebuie să prezinte acte justificative, chitanțe sau facturi. Este suficientă doar o declarației pe proprie răspundere.

Din martie, suma respectivă urmează să crească cu 25%. Merită parlamentarii români acești bani? Pentru a răspunde, să ne uităm la două criterii: cantitatea muncii și calitatea acesteia, cu alte cuvinte cât muncesc și cât de bune sunt proiectele de lege pe care le propun, dar și pe care le votează.
Programul începe luni, după-amiază

Să luăm programul unei săptămâni obișnuite (27 februarie-5 martie 2023), care nu este presărată cu sărbători și pauze legale, peste care se fac punți.

Luni, aleșii neamului încep să muncească după prânz. Mulți vin de prin provincie chiar în ziua de lucru, n-au timp să ajungă la o ședință matinală cu trenul, avionul, mașina, așa că tradiția face ca de ani buni, munca să înceapă pe la amiază.

Conducerea Camerei Deputaților se reunește de la 13.30, apoi până la 16.00 este prevăzută „activitate în grupurile parlamentare”, după care, în fine, începe ședința de plen. La ora 16.00!

După o jumătate de oră, se face pauză. Proiectele se votează, de regulă pe bandă rulantă, deoarece ordinea de zi are nu mai puțin de 84 inițiative legislative prevăzute, e drept, pentru două zile. Numai că în cele două zile, prima ședință are 30 de minute, iar a doua (marți adică) – vreo două ore și jumătate, maximum trei, de votare propriu-zisă.

Prin urmare, în final, votul se dă pentru circa 3 proiecte luni și încă 15 marți.

Și cam așa merg lucrurile în fiecare săptămână, ceea ce nu împiedică alcătuirea unor stufoase și ambițioase ordini de zi cu 60-70-80 proiecte pe ele.

Deputații și-au făcut timp, în săptămâna analizată de PRESShub, și pentru reunirea în comisii, cele pentru Sănătate, Muncă, Buget și Juridică, de la ora 13.00, respectiv de la ora 17.00. Primele și-au trecut, modeste, 7-9 proiecte pe ordinea de zi, însă Juridica a spart norma, cu 16 proiecte.

continuarea, în PRESShub

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...