Angajata unei staţii peco, cercetată pentru delapidare după ce a sustras bani

Data:

Share post:

Angajata unei staţii peco din Olt s-a ales cu un dosar penal după ce a fost acuzată de delapidare. 

Asta după ce, ieri, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o angajată a unei societăți comerciale, din comuna Osica de Sus, și-ar fi însușit pe nedrept, în mai multe rânduri, sume de bani, creând un prejudiciu total de 6.000 de lei. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 12 septembrie 2023, în jurul orei 21:30, o tânără, în vârsta de 26 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, în calitate de angajat al societății, și-ar fi însușit pe nedrept 300 de lei din gestiunea societății. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale”, a transmis IPJ Olt.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...