Aproape jumătate dintre români nu cred că suplimentele alimentare au efecte adverse. Ce ne sfătuiesc poliţiştii

Data:

Share post:

Un studiu privind comerţul neautorizat de medicamente şi de suplimente alimentare arată că mulţi dintre consumatori sunt „slab informaţi” cu privire la eventualele efecte negative ale acestor produse. 40% dintre cei care le cumpără consideră că nu li se poate întâmpla nimic rău din cauza acestor produse.

Studiul realizat de Poliţia Română vizavi de suplimenele alimentare a avut scopul de a studia comportamentul social, în contextul în care pandemia de COVID-19 a accelerat comerţul de medicamente şi de suplimente alimentare.

„Studiul a relevat faptul că unu din opt respondenţi foloseşte zilnic suplimente alimentare, achiziţionate atât fizic cât şi online, din farmacii sau magazine de tip plafar. Conform statisticilor, indiferent de metoda de cumpărare, mare parte din respondenţi sunt slab informaţi în ceea ce priveşte recunoaşterea elementelor de siguranţă şi a eventualelor efecte negative generate de consumul de suplimente alimentare neconforme. Astfel, 28% dintre respondenţi consideră că este deloc sau puţin probabil ca simptomele bolii să se agraveze iar un procent de 40% dintre respondenţi consideră că nu li se poate întâmpla ceva rău în urma consumului de astfel de produse”, sunt rezultatele studiului, date publicităţii joi de Poliţia judeţeană Braşov.

Suplimentele alimentare trebuie cumpărate numai de la comercianţii autorizaţi

Conform oficialilor Poliţiei, unele dintre elementele care favorizează această conduită a consumatorilor sunt legate de promovarea produselor în reclamele televizate sau pe internet, precum şi de recomandările unor persoane apropiate sau persoane publice.
Poliţia informează că suplimentele alimentare sunt produse al căror scop este de a completa regimul alimentar, dar care nu au proprietatea de tratare sau vindecare a unei boli. Tratamentul prescris de medic nu trebuie înlocuit cu produse contrafăcute sau cu alte suplimente alimentare, întrucât acestea pot avea efecte negative majore sau chiar ireversibile asupra sănătăţii. Cei care folosesc suplimente trebuie să le cumpere numai de la comercianţii autorizaţi şi să le consume la recomandarea sau cu consultarea în prealabil a medicilor. De asemenea, poliţiştii îi sfătuiesc pe consumatori să nu folosească produse care nu sunt comercializate în ambalajul original, sau care prezintă data durabilităţii minimale modificată sau depăşită.

„În etichetarea, prezentarea sau în promovarea suplimentele alimentare, Legea nr. 56/2021 interzice atribuirea proprietăţilor de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau referirea la asemenea proprietăţi. În promovarea comunicărilor comerciale este interzisă utilizarea afirmaţilor directe sau care să sugereze faptul că alimentaţia variată şi echilibrată nu poate asigura cantităţi adecvate de substanţe nutritive”, precizează Poliţia Română, citată de News.ro.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să sesizeze instituţiile abilitate despre orice suspiciune sau neconformitate în legătură cu site-uri sau produse achiziţionate.

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...