Bărbat judecat după ce a lucrat ani ca arhitect cu o diplomă falsă. A aprobat zeci de proiecte

Data:

Share post:

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii clujeni, după ce a lucrat ca arhitect timp de 11 ani, deşi avea o diplomă falsă şi astfel ar fi avizat aproape 60 de proiecte tehnice.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost trimis în judecată un bărbat, în stare de arest la domiciliu, pentru comiterea mai multor infracţiuni, în formă continuată, printre care exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a mai fost trimisă în judecată şi o persoană juridică.

“În perioada  octombrie 2011 – septembrie 2022, folosindu-se de o diplomă de arhitect falsă, pretins a fi emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, s-a angajat pe funcţia de arhitect la trei societăţi comerciale (la una dintre societăţi inculpatul având calitatea de asociat şi administrator), inducând în eroare reprezentanţii celorlalte două societăţi comerciale în acest sens, a exercitat fără drept profesia de arhitect prin utilizarea titulaturii «arhitect cu drept de semnătură», aplicată pe un număr de 58 de proiecte tehnice (memorii tehnice şi proiecte de arhitectură) pentru  autorizarea executării lucrărilor de construire, elaborate asumate şi semnate de către inculpat”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Parafă contrafăcută

Procurorii au menţionat că pe acele proiecte a aplicat şi o parafă profesională contrafăcută şi apoi le-a încredinţat beneficiarilor în vederea obţinerii autorizaţiilor de construire / desfiinţare de la unităţile administrativ teritoriale, şi în baza cărora au fost emise autorizaţiile de construire/desfiinţare de către autorităţile abilitate.

Anchetatorii au precizat că până în prezent prejudiciul este de 125.725 lei reprezentând plata salariului achitat în mod necuvenit, 67.000 de euro şi 86.149 lei reprezentând costul proiectelor tehnice întocmite în mod nelegal.

Procurorii au explicat şi motivele pentru care a fost trimisă în judecată persoana juridică.

“În ceea ce priveşte inculpata persoană juridică, în esenţă s-a reţinut faptul că aceasta prin intermediul inculpatului persoană fizică, care în calitate de asociat unic, administrator şi angajat pe funcţia falsă de arhitect în cadrul acesteia, în perioada august 2018 – septembrie 2022 în realizarea obiectului de activitate al societăţii, precum şi în interesul şi în numele societăţii, prin prezentarea calităţii mincinoase de «arhitect cu drept de semnătură» a indus în eroare un  număr de 17 persoane vătămate,  faţă de care s-a angajat şi le-a întocmit în fals proiecte tehnice (memorii tehnice (piese scrise) şi proiecte de arhitectură (piese desenate)) în vederea obţinerii autorizaţiilor de construire / desfiinţare de la unităţile administrativ teritoriale, (autorizaţii obţinute cu încălcarea prevederilor legale) în schimbul unor sume de bani”, a mai precizat sursa citată.

În acest caz, prejudiciul este de 38.110 de euro reprezentând costul Proiectelor Tehnice întocmite în mod nelegal.

Articole similare

Tragedie pe trecerea de pietoni la Corabia: Femeie de 65 de ani lovită mortal de o mașină

O femeie în vârstă de 65 de ani, din Corabia, a murit în urma unui accident rutier produs...

21 de localități din Olt, incluse într-un amplu program social de 815 milioane de euro

Un amplu program național, derulat de Ministerul Muncii în parteneriat cu Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Plăți...

Nicușor Dan, validat de Curtea Constituțională ca președinte al României

După ce au respins cererea de anulare a alegerilor prezidențiale, judecătorii CCR se pregătesc să valideze rezultatul scrutinului...

Polul suveranist, pe cale de destrămare. Se pregătește un nou partid

Polul suveranist se află într-o situație delicată după înfrângerea lui George Simion în alegerile prezidențiale. În acest context,...