Cad noi capete în dosarul privind azilele groazei. Şeful Inspecţiei Muncii suspendat din funcţie de ministrul Muncii

Data:

Share post:

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, va emite în cursul zilei de vineri un ordin pentru suspendarea inspectorului general de la Inspecţia Muncii, Dantes Bratu, potrivit unor surse guvernamentale citat de Agerpres.

„La Inspecţia Muncii a fost dispus un control al corpului de control al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Totodată, a fost declanşată procedura de constituire a comisiei de disciplină. După şedinţa comisiei constituite vineri, prin ordin de ministru, se va trece la suspendarea inspectorului general şi trecerea acestuia pe o poziţie inferioară”, au precizat sursele.

De asemenea, ministrul Muncii va verifica activitatea de politici sociale prin care se face acreditarea şi licenţierea centrelor sociale. Totodată, până la 31 august, Ministerul Muncii urmează să vină cu un proiect de lege care să reaşeze tot ce ţine de partea de politici sociale, iar licenţierea şi acreditarea nu se vor realiza fără vizită în teren.

Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi schimbarea din funcţie a conducerii direcţiilor de asistenţă socială din şapte judeţe, precum şi suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii.

El a menţionat că în urma controalelor efectuate la nivel naţional au fost identificate probleme grave în activitatea unor centre sociale din judeţele: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi în Bucureşti, „mai ales” în Sectorul 1.

Articole similare

Procurorii au preluat ancheta privind incidentul de la Strehareți: Sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Slatina pentru violarea vieții private și hărțuire

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii...

Șansă uriașă pentru copiii născuți la Slatina: Screening neonatal extins pentru 19 boli grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina face un pas decisiv către medicina modernă și prevenția timpurie. Recent, reprezentanții unității...

Tratamentul schizofreniei: cum arată un plan coerent, etapizat

În procesul de tratare al schizofreniei este important să existe perseverență și constanță tocmai pentru ca rezultatele să...

Veste bună pentru locuitorii din Balș: Reduceri la impozite pentru clădiri vechi și persoane cu nevoi speciale

Primăria Orașului Balș anunță implementarea unor noi facilități fiscale de care pot beneficia sute de cetățeni, în urma...