Caracal: Excedentul bugetar de anul trecut, folosit pentru reabilitarea străzilor fără asfalt

Data:

Share post:

Primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, a declarat că excedentul bugetar al anului trecut va fi folosit pentru asfaltarea străzilor „de pământ”, unde s-a introdus reţeaua de apă şi canal, cu proiectul CAO, finanţat cu fonduri europene.

Ion Doldurea a declarat, la emisiunea „Reporter 24”, că este vorba despre aproximativ 18 kilometri de străzi din municipiu.

„În bugetul de anul ăsta avem un excedent pe care l-am „creat”, ca să spun aşa, pentru a fi utilizat în acest an. De ce? Noi avem acel proiect mare de reabilitare şi extindere apă-canal. Avem două categorii de străzi: străzi care au avut asfalt şi au fost sparte şi care vor fi reabilitate de constructor, pentru că ei trebuie să aducă strada la stadiul iniţial, dar avem şi foarte multe străzi, aproximativ 18 kilometri, care n-au fost niciodată asfaltate. Aşteptam, de fapt, apă şi canal, ca să poată fi reabilitate. Noi ne axăm, în acest an, cu predilecţie pe aceste străzi ca să fie asfaltate. De aceea, din buget, am prevăzut o bună parte din bani, aproximativ 100 de miliarde vechi, care vor fi utilizaţi pentru a reuşi să facem aceste străzi”, a declarat Doldurea.

Edilul a vorbit şi despre alte proiecte de asfaltare.

„Şi pe alte proiecte avem câteva străzi. De exemplu, zona Carpaţi-Fânărie, unde intră un kilometru şi jumătate de străzi: Poporului, Dezrobirii, Ion Neculce, Intrarea Ion Neculce, Aleea Carpaţi. Acestea sunt pe un alt proiect. De asemenea, mai avem pe PNDL Cartierul HCC, iar în cadrul acestui proiect avem şi obiectivele strada Primăverii şi strada Călăraşi şi bineînţeles, un sens giratoriu care va fi pe strada Gheoghe Magheru. Avem în buget, acum, bani prevăzuţi pentru toate aceste lucrări”, a declarat Ion Doldurea.

Articole similare

Cazare asigurată de Primăria Balș pentru victimele exploziei din blocul de garsoniere

Primăria Balș asigură cazare pentru persoanele afectate de explozia produsă joi, în blocul de garsoniere G5. Primarul orașului Balș,...

Cum se procedează corect în cazul unei secționări accidentale. Medic: „Nu puneți niciodată degetul tăiat direct pe gheață”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, estetică și plastică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, a explicat...

Florin Popa, medic la SJU Slatina: „Apa rece e singurul tratament corect pentru arsură, nu gălbenușul sau varza”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, chirurgie plastică și estetică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, avertizează...

Explozia din Balș, provocată de o butelie cu GPL. Distrigaz Sud Rețele: „Rețeaua de gaze nu a avut defecțiuni”

O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc joi dimineață într-un bloc de locuințe din municipiul Balș,...