Cardurile sociale, alimentate cu întârziere. Executivul a anunțat că sunt probleme

Data:

Share post:

Banii pentru voucherele sociale se vor da şi în acest an pentru românii care au o situaţie materială la limita sărăciei. Prima tranșă în acest an va fi virata abia în luna martie, din cauza unor probleme întâmpinate de Guvern.

Cardurile de alimente vor fi încărcate cu suma de 250 lei o dată la două luni, în 6 tranșe.

Românii care îndeplinesc o serie de criterii eligibile vor primi din partea Cabinetului condus de premierul Nicolae Ciucă un ajutor financiar.

CITEȘTE ȘI: Accidentul din Cariera Jilț Sud | A fost dispusă efectuarea a două expertize

Persoanele care nu au o situaţie materială bună vor beneficia de 1.500 lei, în anul 2023.

Executivul a anunţat o întârziere a primei tranşe, din cauza unor probleme. Astfel, cetăţenii aflaţi în nevoie vor primi cei 500 lei tocmai în lună martie (fiind doua tranșe), a anunţat MIPE, potrivit România Tv.

 

Articole similare

„M-am născut a doua oară”. Mărturia emoționantă a unui tânăr din Bârlad salvat de medicii din Slatina după ce a suferit arsuri grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina confirmă încă o dată calitatea actului medical și profesionalismul echipei de la Secția...

Ultimatum de la Guvern pentru „Anghel Saligny”: Primăriile, obligate să achite 20%

Anul 2026 aduce o schimbare fundamentală și extrem de costisitoare în mecanismul de finanțare a proiectelor de infrastructură...

Alertă alimentară în Balș: Salată de icre cu Listeria, retrasă urgent din Kaufland. Nu o consumați!

Lanțul de magazine Kaufland a emis o alertă alimentară urgentă, rechemând de la comercializare un produs popular, din...

O comună din vecinătatea Slatinei se racordează la gaze. S-a semnat contractul de 11 milioane de lei

Comuna Milcov din județul Olt face un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii de utilități. Primarul Marin Dorobanțu a...