Costică Lupu, consilier judeţean în Vaslui și băieții săi, Elvis și Narcis, sunt acuzați că, în ultimii trei ani, au acordat bani cu împrumut, fără a fi autorizați, percepând dobânzi ilegale de până la 100% din valoarea împrumuturilor, potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Polițiștii au descins la locuințele celor trei bărbați din Negrești vineri, 10 mai, iar în urma perchezițiilor au fost confiscate mai multe arme albe și sume de bani în valoare totală de peste 26.000 de lei. „Aceștia recurgeau la șantaj, amenințând cu acte de violență pentru nerestituirea banilor în termenul stabilit”, susțin anchetatorii.
Procurorii au cerut arestarea lor, iar a doua zi instanța a admis cererea, cei trei primind mandat de arestare pentru 30 de zile. Consilierul județean și fiii săi au contestat decizia, urmând ca joi, 16 mai, Tribunalul Vaslui să stabilească dacă aceștia vor rămâne în arest sau pot fi cercetați sub o măsură preventivă mai blândă.
Băieții consilierului, angajați în instituții din subordinea CJ
Costică Lupu este membru marcant al Partidei Romilor din Vaslui, însă a ajuns consilier județean din partea PSD în urma protocolului încheiat la precedentele alegeri de către cele două formațiuni.
În prezent, el candidează pentru un nou post de consilier județean, însă din partea PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone. Ambii fii, arestați alături de el, lucrează în cadrul unor instituții din subordinea Consiliului Județean Vaslui, iar unul dintre ei conduce organizația județeană de tineret Vaslui a Partidei Romilor.
Costică Lupu și fiii săi locuiesc în orașul Negrești din județul Vaslui. Pe lângă calitatea de consilier județean, Costică Lupu era angajat și în cadrul Primăriei Negrești. De altfel, înainte de a fi ales consilier județean pe listele PSD la ultimele alegeri locale, bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost și consilier local în cadrul Consiliului Local Negrești.
După ce tatăl a ajuns consilier județean, fii săi au fost angajați în cadrul unor instituții din subordinea CJ Vaslui, respectiv la Aquavas -furnizorul de apă al județului și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, potrivit HotNews.