Şofer de camion ucis cu un capac de canal. Cinci tineri, dintre care doi minori, sunt anchetaţi pentru asasinat

Data:

Share post:

Un camionagiu român a avut parte de un sfârşit cumplit în noaptea de vineri spre sâmbătă pe autostrada E42, între Liege şi Namur, în Belgia. Acesta şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un capac de canal aruncat de pe un pod.

Autorii faptei ar fi cinci tineri care urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”. Cei cinci sunt bănuiţi că au proiectat în gol de pe un pod capacul de canalizare agăţat de o curea. Acesta a străpuns parbrizul unui camion, omorându-l pe loc pe şofer, un bărbat cu cetăţenie română.

Partenera şoferului, aflată alături de el în cabină, a reuşit să oprească vehiculul, evitând ieşirea de pe şosea.

Potrivit presei locale, tinerii se aflau sub efectul protoxidului de azot, cunoscut şi ca „gaz ilariant” pentru efectele sale psihoactive, informaţie pe care parchetul din Namur nu a dorit să o comenteze. Doi dintre suspecţi sunt minori şi toţi sunt originari din comuna Andenne, în apropiere de Heron, unde s-au produs faptele. Şoferul român lucra pentru transportatorul spaniol Castillo Trans.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...