Cum arată strada din Slatina recent modernizată şi reabilitată de primărie (FOTO)

Data:

Share post:

Municipalitatea a finalizat reabilitarea şi modernizarea străzii Tunari din Slatina.

Strada a fost supralărgită, s-au amenajat noi locuri de parcare şi acum se circulă pe două benzi dinspre strada Drăgăneşti către bulevardul A.I. Cuza şi pe o singură bandă, pe sensul invers.

„După finalizarea intervențiilor Companiei de Apă Olt și Engie Distrigaz Sud Rețele, în cadrul cărora s-au înlocuit rețelele de apă, canalizare și gaze, strada Tunari a fost redată integral circulației, fiind finalizate lucrările de supralărgire a părții carosabile, de amenajare a 24 de locuri noi de parcare precum și a trotuarelor.

În prezent circulația auto se desfășoară pe toate cele 3 benzi de circulație (2 benzi pe sensul dinspre strada Drăgănești spre Bulevardul A.I Cuza, respectiv o bandă din sensul opus)”, transmite primarul Emil Moț, pe pagina sa de Facebook.

Valoarea totală a investiţiei este 1.701.406,78 lei, fără TVA. Lucrarea ar urma să fie executată în cinci luni, de la începere.

Investiţia este realizată în cadrul contractului-cadru încheiat de municipalitate cu mai multe firme de construcţii. În total, potrivit contractului-cadru, în perioada 2019 – 2023, vor fi reabilitate 108 străzi.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...