Date îngrijorătoare: Peste 1.200 persoane din Gorj înscrise în Registrul Național pentru infracţiuni sexuale

Data:

Share post:

Peste 1200 de persoane din judeţul Gorj sunt înscrise în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, potrivit datelor centralizate pentru primele şase luni ale anului.

Potrivit IPJ Gorj, la 30 iunie, erau înscrise în registru 1.227 de persoane.

De asemenea, în primele şase luni ale anului 2023, au fost eliberate 1.936 de certificate de integritate comportamentală.

Registrul, operaţionalizat din 2021

Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor a fost operaţionalizat la 1 iulie 2021

Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.

La nivel naţional, au fost eliberate 344.610 astfel de certificate.

În Registru se ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile anterior enumerate, de către organele române competente; a persoanelor de cetăţenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de acest fel precum şi a persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele enumerate şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.

Nu se înscriu în Registru persoanele fizice care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres, în cadrul unui proces penal.

Începând cu 1 februarie 2023, cazierul judiciar poate fi obţinut şi online.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...