De sâmbătă se circulă pe încă 32 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti (FOTO)

Data:

Share post:

Sâmbătă vor fi daţi în trafic cei 32 de kilometri ai Tronsonului 3 din Drumul Expres Craiova-Piteşti, de la Valea Mare la Coloneşti.

Marţi, şantierul a fost vizitat de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

„Îi felicit pe constructori, cred că este extrem de important să spunem acest lucru că sunt totuşi şase luni înainte de termen. Asta merită menţionat. Iată că devine o obişnuinţă acest lucru (…)

Legat de acest drum expres, pe Tronsonul 4, următorul, stadiul este undeva peste 40%. Ca şi termen, şi Tronsonul 1 şi Tronsonul 4 vor trebui să fie finalizate şi date în circulaţie, până la sfârşitul anului viitor. Asta va însemna că pe toată distanţa de la Craiova la Piteşti se va putea circula pe Drumul Expres.(…)

Să ştiţi că s-a reuşit să se termine înainte de termen şi că autorităţile locale şi-au dat concursul. Şi asta trebuie spuns, pentru că avem exemple în alte părţi unde autorităţile locale nu sunt la fel de cooperante. Atunci ritmul nu e cel pe care îl dorim. Le mulţumesc autorităţilor locale pentru faptul că au reuşit să îşi dea concursul astfel încât să terminăm înainte de termen.

Cei de pe Lotul 1 au preluat la un stadiu de 50%, în ultimele săptămâni, spre deosebire de acum două luni, lucrurile au intrat pe un făgaş cât de cât normal, dar mă aştept la o mobilizare şi mai bună, astfel încât să îşi termine până al finalul anului viitor, deoarece sunt 17 kilometri. Stadiul este acum spre 60%”, a declarat Grindeanu.

Tronsonul 3 se va adăuga Tronsonului 2 (deschis în totalitate în vara anului trecut) și astfel se va putea circula, fără întrerupere, pe 71,6 km ai Drumului Expres Craiova – Pitești, între Robănești și Colonești.

Valoarea Tronsonului 3 al DEx12 (finanțat prin POIM) este de 782,45 milioane de lei (fără TVA).

Termenul contractual de finalizare a acestui tronson era vara anului 2024, dar constructorul român a reușit să se mobilizeze foarte bine și să termine lucrările mai devreme.

Același constructor român s-a mai angajat ca, până la sfârșitul anului 2024, să finalizeze lucrările și pe Tronsonul 4 pentru a putea deschide circulația și pe cei 31,82 km dintre Colonești și Pitești.

Drumul Expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...