Deputatul PSD Olt, Cătălin Grecu, 10 iniţiative parlamentare noi

Data:

Share post:

Deputatul PSD de Olt Cătălin Grecu și-a pus semnătura, anul acesta, pe 10 inițiative legislative.

Printre acestea se numără propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cea pentru modificarea şi completarea OUG nr.76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, proiectul privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează, proiectul privind unele măsuri de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilicite, propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc și cea privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează.

Dintre cele 10 proiecte noi, una a devenit lege (pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale), cinci își așteaptă rândul la dezbatere în plenul Senatului, iar celelalte se află în diferite stadii procedurale.

În total, deputatul Cătălin Grecu a semnat, în acest mandat de parlamentare, 32 de inițiative parlamentare.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...