Descoperire MACABRĂ în Brebeni, judeţul Olt: Un bărbat şi-a pus capăt zilelor

Data:

Share post:

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce, miercuri dimineaţă, un bărbat din comuna Brebeni a fost găsit spânzurat în gospodărie.

Potrivit primelor informaţii, bărbatul locuia singur de mai mult timp.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit de o vecină, care se îngrijorase că nu mai ştie nimic despre el.

La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi unul de la Ambulanţă, însă salvatorii n-au putut decât să constate decesul.

Trupul bărbatului urmează să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală, în vedere efectuării necropsiei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile.

„La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 09:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a fost găsită spânzurată la o locuință din comuna Brebeni, județul Olt.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coteana, împreună cu echipa operativa din cadrul Poliției Municipiului Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei ca fiind un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Brebeni, care s-ar fi spânzurat într-o anexă din fața locuinței sale.

Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Accident grav în județul Olt: Băiat de 12 ani decedat după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce mergea pe bicicletă

Un copil în vârstă de 12 a murit, marţi după-amiază, după ce a fost lovit de un autoturism,...

Ministrul Agriculturii, apel la Bruxelles: sprijin financiar pentru agricultorii afectați de criza cerealelor

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, propune înființarea unui fond de criză la nivelul Uniunii Europene, destinat sprijinirii fermierilor afectați...

Controale DSVSA Olt în prima jumătate a lunii iulie, sancțiuni de 71.000 lei pentru nereguli alimentare

În prima jumătate a lunii iulie, DSVSA Olt a efectuat 30 de controale în domeniul igienei alimentare, aplicând...

Maria Ghenciu, dată dispărută

Maria Ghenciu, o tânără în vârstă de 39 de ani, care a plecat voluntar de la locuința sa...