Din 3 milioane de copii doar 330.000 reuşesc să citească şi să înţeleagă ceea ce citesc

Data:

Share post:

Gradul de alfabetizare pentru elevii români cu vârsta între 6-14 ani este scăzut, 42% dintre elevi plasându-se în zona ”nefuncţional”, 47% în zona ”minim funcţional” şi doar 11% în zona „funcţional”. Datele fac parte din Raportului Naţional de Literaţie, ediţia 2023, şi au fost prezentate, vineri, la Sala Symposium a Bibliotecii Naţionale a României.

Faţă de primul raport realizat în perioada 2021-2022, rezultatele se menţin „asemănătoare, fără schimbări notabile”, evidenţiază raportul.

Conform sursei citate, după finalizarea a două cicluri şcolare, elevii nu fac mari progrese în ceea ce priveşte nivelul de alfabetizare: raportul surprinde o scădere a nivelului de nefuncţionalitate cu doar 4% şi o creştere a nivelului de funcţionalitate înaltă cu doar 1,5%. Astfel, din 3 milioane de copii doar 330.000 reuşesc să citească şi să înţeleagă ceea ce citesc şi să facă inferenţe minime cu textul pe care îl citesc.

Fetele înregistrează performanţe mai bune decât băieţii

Fetele înregistrează performanţe mai bune decât băieţii, gradul de nefuncţionalitate în rândul acestora fiind de 39,98%, în timp ce băieţii înregistrează un procent uşor mai mare, de 43,65%. Băieţii înregistrează un procent mai mic şi atunci când vorbim despre gradul de funcţionalitate înaltă – 9,27% – comparativ cu fetele, care obţin un scor de 13, 25%.

Acest efect este valabil pentru toate grupele de vârstă şi toate zonele geografice.

Conform Raportului, avansul fetelor în literaţie faţă de băieţi este constant pe toate categoriile de vârstă investigate şi datele nu sugerează că această diferenţă s-ar atenua la vârstele mai mari (anii de liceu), ci, dimpotrivă se pare că sugerează o accentuare a diferenţei.

Situaţia pe judeţe

Toate cele opt regiuni de dezvoltare fetele menţin un nivel de performanţă superior băieţilor pe localizarea, înţelegerea şi sintetizarea informaţiei.

  • Conform raportului, în regiunea nr. 1 Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 2.87 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor;
  • În regiunea nr. 2 Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 3.71 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor.
  • În regiunea nr. 3 Sud-Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 2.76 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor;
  • În regiunea nr. 4 Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 3.09 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor;
  • În regiunea nr. 5 Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 3.6 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor;
  • În regiunea nr. 6 Nord-Vest (Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 2.49 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor;
  • În regiunea nr. 7 Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 2.61 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor;
  • În regiunea nr. 8 Bucureşti-Ilfov (Bucureşti, Ilfov) media scorului pe literaţie al fetelor este cu 3.54 puncte mai mare comparativ cu cel al băieţilor.

Colectarea datelor pentru raport s-a realizat pe o perioadă de 15 luni, în intervalul ianuarie 2021 – aprilie 2022 şi a fost posibilă prin accesarea gratuită a testului de literaţie, pe o bază de date totală compusă din 14.796 aplicări valide ale testului de către elevii claselor I-VIII

Ce este instrumentul Brio

„Instrumentul Brio nu este gândit să testeze pentru a oferi date sistemului de educaţie, ci să testeze pentru a oferi date profesorilor şi celor care pot ajuta copiii. Spre deosebire de instrumentele PISA, PILS, vorbim despre un instrument care nu are drept scop adunarea de date, ci are drept scop ajutorul pe care îl poate oferi sistemul şi noi copiilor şi profesorilor”, a explicat Gabi Bartic,  CEO Brio.

Instrumentul Brio măsoară gradul de alfabetizare funcţională, pe trei dimensiuni: nivelul nefuncţional (reprezintă scorurile cuprinse între 0 şi 20, pe o scară de la 1 la 100), nivelul minim funcţional (reprezintă scorurile cuprinse între 21 şi 50 pe o scară de la 1 la 100) şi nivelul funcţional (reprezintă scoruri cuprinse între 50 şi 100).

Raportul, prezentat de Gabi Bartic, CEO Brio, a fost realizat de platforma Brio de teste standardizate pentru elevi, alături de alte şapte organizaţii non-profit specializate în domeniul educaţiei, potrivit news.ro.

Articole similare

Curtea de Apel, decizie definitivă în cazul Monicăi Macovei. La ce a fost obligată fosta ministră

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost condamnată definitiv la șase luni de închisoare cu suspendare pentru...

Şi-a omorât în bătaie prietenul de pahar

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna argeşeană Cepari, a fost arestat preventiv după ce...

Peste 500 de kilograme de articole pirotehnice descoperite de polițiști din Olt

Polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 550 de kilograme de articole pirotehnice în urma unor percheziții domiciliare efectuate...

Horaţiu Potra, sub control judiciar

Fostul mercenar Horaţiu Potra a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dar decizia nu este...