Din 3 milioane de tone de cereale care au intrat în România din Ucraina, doar 4 probe au avut probleme

Data:

Share post:

O minciună despre cerealele din Ucraina demontată de autoritățile românești. Din totalul de peste 3,439 milioane de tone care au intrat în România în ultimii doi ani, doar la patru probe au fost identificate probleme, potrivit unor documente obținute de PRESShub.

Una dintre principalele acuzații ale fermierilor români cu privire la cerealele care au intrat în România din Ucraina este cea conform căreia acestea nu ar îndeplini standardele UE privind folosirea pesticidelor și siguranța alimentară.

„Bineînţeles, ei au preţuri mult mai mici, pentru că nu au nicio impunere, pe când noi respectăm nişte norme europene, folosim produse cu toxicitate mică. Ei folosesc grupa I, noi folosim grupa a IV-a, ca idee…”, declara, de exemplu, un fermier din Iași, în ianuarie.

„Traderii care sunt cumpărătorii de cereale și din România și de peste tot vor cumpăra cerealele din Ucraina datorită faptului că au un preț mai mic.

Prețul mai mic se datorează faptului că acolo nu a fost niciun barem la pesticide”, afirma un alt fermier din România, Dimitrie Muscă.

În timpul protestelor fermierilor, aceștia a susținut că importurile de cereale aduse din Ucraina ar trebui interzise din cauza nivelului de toxicitate din pesticidele folosite.

Fermierii susțineau că grâul adus din Ucraina are un preț mult mai mic față de cel din România, dar și o calitate foarte proastă. În plus, ei mai ziceau că ucrainenii folosesc pesticide foarte toxice, interzise chiar în Uniunea Europeană.

O minciună despre cerealele din Ucraina demontată

Datele obținute de PRESShub de la Direcția Regională Vamală Iași și de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor contrazic aceste speculații.

Astfel, potrivit documentelor oficiale, pe teritoriul României au intrat, în 2022 și 2023, peste 3,4 milioane de tone de cereale din Ucraina.

„Cantitățile de cereale din Ucraina, care au intrat în țară în anul 2022 și 2023 prin Birourile Vamale de Frontieră din aria de competență a Direcției Regionale Vamale Iași și care au avut ca destinație birourile vamale din România: 3.439.660,15 tone”, arată Direcția Regională Vamală Iași, la solicitarea PRESShub.

continuarea în PRESShub

 

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...