Doliu în lumea muzicii populare. Slătineanul Marian Toma s-a stins din viaţă

Data:

Share post:

Lumea muzicii populare este în doliu după ce tânărul solist Marian Toma s-a stins din viaţă, astăzi, la doar 31 de ani. Slătineanul era solist al Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”. 

Tânărul a ajuns la spital sâmbătă seară. Acesta acuza o stare de rău, iar medicii din cadrul UPU Slatina l-au diagnosticat cu AVC cu inundare masivă a creierului. Marian Toma a fost transferat la un spital din capitală. Din păcate, însă, în ciuda eforturilor făcute de medici tânărul a pierdut lupta cu boala.

„Cu mare durere în suflete anunţăm că Marian Toma, colegul şi prietenul nostru, a trecut în nefiinţă. Solist vocal în cadrul Ansamblului Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale «Doina Oltului» din anul 2009, iar din 2019 a activat tot ca solist vocal de muzică populară şi uşoară, în cadrul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Olt.

Absolvent al Facultăţii de Muzică Bucureşti, Marian şi-a dedicat scurta sa viaţă scenei şi publicului. Muzica a fost pasiunea lui cea mai mare şi a reuşit să-şi încânte de nenumărate ori semenii, primind aplauze la scenă deschisă. De asemenea, a insuflat dragostea pentru muzică şi multor copii ce i-au frecventat cursurile de chitară şi voce în cadrul Şcolii de Muzică «Marian Toma». Transmitem condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Astăzi, 2 aprilie 2023, lumina reflectoarelor s-a stins pentru Marian! Odihnă veşnică coleg şi prieten drag!”, au transmis reprezentanţii Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...