Două ministere, desființate! Propunerea PNL aruncă în aer politica

Data:

Share post:

Două ministere, desființate! Este propunerea unui lider PNL care ar arunca în aer politica românească, dar ar putea, oricât de ciudat pare, să fie agreată de cei doi lideri ai Coaliției.

Două ministere cel al familiei, constituit special pentru Gabriela Firea, și al Energiei, înființat pentru Virgil Popescu, anterior, ar putea fi desființate. O astfel de măsură ar duce la economii substanțiale la buget. Propunerea îi aparține vicepreședintelui PNL Florin Roman. Acesta consideră că Guvernul ar putea funcționa foarte bine și fără cele două portofolii, unul condus de un ministru al PSD, iar cel de-al doilea de un liberal.

De asemenea, Florin Roman este de părere că mai multe instituții de control, similare ca atribuții, ar putea fi comasate. În acest sens, dă ca exemplu Agenția de Mediu și Garda de Mediu, DSP și DSV etc. Adoptarea unor asemenea măsuri ar putea duce la economii menite să contribuie la reducerea deficitului bugetar.

„Sunt convins că România poate funcționa și fără Ministerul Familiei, fără nici un fel de probleme, cum poate funcționa și fără șapte instituții care au atribuții de control similare, pe același domeniu. Vine și Agenția de Mediu și Garda de Mediu și Poliția Economică și DSP-ul și DSV-ul și toată lumea în control, cu aceleași atribuții. Sunt multe lucruri care din punctul nostru de vedere trebuie regândite și acum este momentul pentru acest lucru”, a declarat Florin Roman, într-o intervenție pe care a avut-o la RFI.

Marcel Ciolacu, premierul PSD – PNL

PNL îi propune lui Marcel Ciolacu să desființeze două ministere. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC
Comasarea ministerelor Energiei și Economiei
Politicianul PNL a adăugat că Ministerul Familiei ar fi transformată, după desființare într-o agenție sau direcție de specialitate care să funcționeze în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, așa cum a fost în trecut.

De asemenea, el a precizat că și ministerele Energiei și al Economiei ar putea fi comasate după același model, pentru a simplifica schema de funcționare a statului.

„Sau de ce avem nevoie de Ministerul Energiei și Ministerul Economiei? Eu cred că sunt două entități care pot funcționa sub același minister și sunt desigur foarte multe variante de a simplifica această structură încă destul de obeză a statului”, a mai afirmat Florin Roman potrivit sursei citate mai sus.

Articole similare

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...