Elevi lăsaţi fără transport gratuit pentru a merge la şcoală. Trebuie să scoată bani din buzunar

Data:

Share post:

Conducerea Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunţat că elevii din 19 judeţe rămân fără transport gratuit din 8 ianuarie şi trebuie să achite contravaloarea abonamentelor din propriul buzunar, din cauza unei hotărâri de Guvern despre afirmă că ”bulversează total situaţia deja haotică referitoare la acordarea facilităţilor de călătorie, elevilor ce nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu”.

FORT a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că elevii respectiv rămân fără transport gratuit din cauza unei noi hotărâri de Guvern care ar fi trebuit să rezolve lacunele legislative anterioare.
“Începând cu data de 08.01.2024, elevii din 19 judeţe rămân fără transport gratuit, ca urmare a emiterii unei noi Hotarâri de Guvern ce ar fi trebuit să rezolve lacunele legislative anterioare şi să clarifice o serie de aspecte legate de efectuarea plaţilor către operatorii de transport. Astfel, HG nr. 1337/2023 privind modificarea şi completarea HG nr. 810/2023, vine să bulverseze total situaţia deja haotică referitoare la acordarea facilităţilor de călătorie, elevilor ce nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu”, se arată în comunicatul FORT.

Vină dată pe Consiliile Judeţene

Federaţia Operatorilor Români de Transport precizează că din cauza modului în care a fost elaborată prima hotărâre de Guvern respectiv HG 810/2023, ce a produs efecte încă din luna septembrie a anului trecut, în foarte multe judeţe, printre care Botoşani, Iaşi, Suceava, Prahova, transportatorii nu au primit bani pentru transportul oferit gratuit elevilor în lunile septembrie – decembrie a anului trecut.
“Este vorba de judeţele unde Consiliile Judeţene şi-au bătut joc de serviciul public de transport si au refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile legale pentru organizarea licitaţiilor pentru atribuirea prin contracte a grupelor de trasee”, a adăugat Federaţia Operatorilor Români de Transport.
Noua hotărâre 1337/2023 specifică la art. II alin 2 că: “incepând cu data de 1 februarie 2024, în judeţele în care nu sunt încheiate contracte de servicii publice de transport judeţean ……. inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti nu mai poate efectua plăţi către operatorii de transport rutier judeţean.”
“Pe cale de consecinţă, în ianuarie, în aceste judeţe, elevii trebuie sa achite abonamentele din propriul buzunar. Menţionăm că deconturile pentru transportul gratuit aferent lunii Ianuarie s-ar fi depus la inspectoratele şcolare după data de 1 Februarie pentru eventuala achitare”, a mai transmis conducerea FORT.
Aceasta a subliniat că aliniatul 1 al aceluiaşi articol II bulverează total transportatorii ce aşteaptă efectuarea plăţilor încă din luna noiembrie a anului trecut deoarece menţionează că: “Prin excepţie de la prevederile art. 4 alin. (1) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 810/2023 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi, în judeţele în care până la data de 1 februarie 2024 nu sunt încheiate contracte de servicii publice de transport judeţean de persoane potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti efectuează plata serviciilor de transport executate de operatorii de transport rutier pentru elevi, cel mult la nivelul valorii unitare lei/km, aprobată conform prevederilor art. 4 alin. (53) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 810/2023”.
FORT a menţionat că modificarea legislativă nu a fost discutată cu operatorii de transport.
“Deoarece noul HG a apărut în decembrie, nu se înţelege sub nici o formă din textul articolului de mai sus, dacă transportatorii beneficiază de încasarea sumelor doar pentru decontul depus în luna ianuarie, aferent transportului asigurat în decembrie, sau şi retroactiv pentru perioada septembrie – decembrie. Noul HG nu a fost discutat cu operatorii de transport care, alături de asociaţiile elevilor, au sesizat Guvernul, încă de anul trecut, cu privire la problemele grave generate de proasta reglementare. Este din ce în ce mai clar că aceste norme sunt elaborate intenţionat aşa, pentru a putea fi interpretate în încercarea de a evita, prin orice mijloace, efectuarea deconturilor si acordarea gratuităţii la transport către elevi. Federaţia Operatorilor Români de Transport atrage din nou atenţia factorilor de decizie cu privire la necesitatea consultării permanente, ţinând cont de faptul că atât Ministerul Educaţiei , Ministerul Dezvoltării cât si Primul Ministru refuză constant orice formă de dialog cu reprezentaţii transportatorilor”, a mai transmis FORT.

Articole similare

Şofer cu alcoolemie de comă scos din trafic cu poliţia la Slatina

Un bărbat din Slatina s-a ales cu un dosar penal după ce a plecat la plimbare cu maşina...

Medic prins în flagrant în timp ce lua mită de la un pacient. Ancheta o vizează şi pe asistenta doctorului

Un medic şi asistenta sa sunt anchetaţi penal de Direcţia Generală Anticorupţie. Asta după ce medicul, de la Spitalul...

Scandal la Casa de Cultură a Studenţilor din Piteşti. Director, reţinut de poliţişti pentru relaţii cu o minoră

Directorul unei case de cultură din Piteşti, în vârstă de 42 de ani, a fost reţinut de poliţişti...

Tânără de 25 de ani, ucisă de fostul soţ din cauza geloziei

O tânără, în vârstă de doar 25 de ani, a fost ucisă cu mai multe lovituri de topor...