Explozie într-un bloc din cauza unei acumulări de gaze. Un bărbat este în stare gravă, iar zeci de locuinţe sunt afectate

Data:

Share post:

O explozie a avut loc într-un bloc de garsoniere din municipiul Lugoj, judeţul Timiş, în urma unei acumulări de gaze. 12 persoane s-au autoevacuat, iar un bărbat a fost evacuat de pompieri având arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului.

”În data de 28.11.2023, la ora 08:30, am fost anunţaţi prin apel SNUAU 112 despre o explozie produsă la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje, în urma unei acumulări de gaz, situat pe strada Vişinilor în municipiul Lugoj. A fost alertat de urgenţă Detaşamentul de Pompieri Lugoj şi la faţa locului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SAJ şi un microbuz de transport persoane din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara. Facem precizarea ca explozia nu a fost urmată de incendiu”, a transmis ISU Timiş.
În urma exploziei, 12 persoane s-au autoevacuat, o persoană a fost deblocată dintr-un apartament, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, iar un bărbat a fost evacuat de pompieri, având arsuri pe 40% din suprafaţa corpului. Aceasta a fost transportat la spital conştient.
”Din primele informaţii, din numărul total de 84 garsoniere din imobil, aproximativ 23 sunt afectate. În continuare se efectuează acţiuni de căutare-salvare în imobil”, a mai precizat ISU Timiş.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...