Falși angajați ai Ministerului Educației cer bani pentru Siria și Turcia. Mesajul autorităților

Data:

Share post:

Mai multe cadre didactice și directori de școli au primit apeluri prin care falși angajați ai Ministerului Educației cer bani în contextul situației de calamitate din Turcia și Siria. Ministerul transmite, însă, că aceste persoane nu reprezintă instituția.

„Având în vedere că mai multe cadre didactice și directori ai unităților de învățământ au primit apeluri prin care se solicită sume de bani de la persoane care se recomandă ca fiind angajați ai Ministerului Educației, vă informăm că acestea nu aparțin și nu reprezintă Ministerul Educației”, transmite Ministerul Educației, miercuri, într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.

Ministerul Educației le recomandă celor care au fost contactați în acest mod să se adreseze instituțiilor competente.

„Menționăm că toate inițiativele de sprijin pentru comunitățile afectate de cutremurele din Siria și Turcia sunt anunțate prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale instituțiilor publice”, mai arată Ministerul.

CITEȘTE ȘI: Cel mult 10 persoane pot fi înregistrate la o adresă. Propunerea a trecut de Senat

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...