Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 106 ani, a încetat din viaţă

Data:

Share post:

Filosoful și eseistul Mihai Șora a încetat din viață la venerabila vârstă de 106 ani. Era născut pe 7 noiembrie 1916, potrivit adevarul.ro. Fost membru în Partidul Comunist Francez , Şora a lucrat pentru liderul comunist Ana Pauker.

Pe pagina sa de socializare a fost postat un mesaj emoționant.

„𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐒̦𝐨𝐫𝐚

𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟔 – 𝟐𝟓 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

🌳

Iubitule,

ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule.

Aziul”

Colaborarea cu Ana Pauker

Într-un interviu acordat G4Media, Mihai Şora povesteşte momentul „arestării“ sale, în 1948, de Ana Pauker, care i-a interzis să mai părăsească ţară, şi despre perioada când a lucrat, timp de doi ani, la Ministerul de Externe, aflat sub conducerea „tovarăşei“ de origine evreică.

„Eu eram la echivalenţă românofon şi francofon. Om de stânga în Franţa ocupată de hitlerişti. Stânga cu orizont deschis. O stânga, ca să zic aşa, a libertăţii individuale. Oameni de stânga, dar de stânga închisă, care colaborau în acel moment cu oamenii de stânga umanistă pe care eu îi reprezentam, au informat-o pe Ana Pauker cu prilejul unei excursii pe care o organizasem cu francezi ca să vină să vadă ţara mea eliberată de fascism şi începutul realizărilor. În momentul în care am ajuns în ţară, am fost arestat. Am fost arestat în biroul Anei Pauker. (…) Am fost arestat în sensul că mi s-a spus: «Dumneata rămâi aici!».

Ca om de stânga, din momentul ocupaţiei criminale a unui regim de extremă dreapta în Franţă, am spus: «Hai să arătăm realizările unui regim liberal de stânga. Unui regim de stânga pe care eu îl consideram liberal». S-a dovedit că eram chior. Eram orbit că, sub ocupaţia hitleristă din Franţa, îmi creasem iluzii în legătură cu deschiderea regimului de extremă stângă care atunci se democratiza. Era o faţadă“, povesteşte Mihai Şora în interviul acordat G4Media.

Filosoful avea, atunci, 34 de ani, era membru în Partidul Comunist Francez şi nu percepea niciun pericol din partea noului regim instalat la Bucureşti, dimpotrivă. Spera într-o „democratizare reală, o îndulcire a regimului“, aşa cum şi-a explicat opţiunea politică din acea vreme şi în cartea-interviu „Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir“.

Articole similare

Ludovic Orban: Guvernul trebuie să înțeleagă că în 2026 nu mai are voie să crească deloc taxe, impozite sau contribuții, mediul de afaceri și...

Guvernul trebuie să înțeleagă că în 2026 nu mai are voie să crească deloc taxe, impozite sau contribuții,...

Tragedie în Poliția Română. Șeful IPJ Dolj, Marius Daniel Mîrzacu, a murit subit la 51 de ani

Șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, comisar-şef Marius Daniel Mîrzacu, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de...

Avocat din Slatina, trimis în judecată pentru hărțuire. Acuzații șocante: își pândea fosta iubită ascuns în vegetație

Un caz extrem de controversat a ajuns pe masa judecătorilor avându-l în prim-plan pe avocatul Dumitru Daniel Ispas...

Iarna lovește puternic în Olt: Cod Galben de viscol și strat consistent de zăpadă. Urmează zile cu ger cumplit

Judeţul Olt intră sub o atenţionare meteo Cod Galben de ninsori, strat de zăpadă şi viscol, începând din...