FOTO. Unirea Principatelor Române, la Slatina. S-au depus coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Data:

Share post:

Unirea Principatelor Române a fost marcată, marţi, la Slatina printr-un ceremonial militaro-religios, desfăşurat pe platoul din faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

La eveniment au participat reprezentanţii principalelor instituţii din oraş şi din judeţ, printre care preşedintele CJ Olt Marius Oprescu sau primarul Slatinei, Emil Moţ.

CITEŞTE ŞI: Circulație rutieră dificilă pe Valea Oltului, după căderi de pământ și arbuști de pe versant

Oficialităţile au depus coroane cu flori la statuia artizanului „Micii Uniri”, domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

La final, cei prezenţi s-au prins într-o horă a Unirii.

Scurt istoric

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.

Proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională, a fost adoptat de Senatul României la 2 iunie 2014. Camera Deputaţilor a adoptat, la 3 decembrie 2014, Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de promulgare la 16 decembrie 2014. Potrivit Legii nr. 171/2014, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. La 6 septembrie 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.

Problema regimului politic al Moldovei şi Ţării Româneşti a fost dezbătută, pentru prima dată, în cadrul unui for internaţional, cu prilejul lucrărilor Conferinţei internaţionale de la Viena (3/15 martie-23 mai/4 iunie 1848), la care au trimis reprezentanţi Imperiul Otoman, Marea Britanie, Franţa, Austria şi Rusia. În favoarea acestui proces s-au pronunţat reprezentanţii Franţei şi Rusiei iar împotrivă cei ai Austriei şi Imperiului Otoman, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

 

Articole similare

Panică printre românii aflați în Dubai: Rachete deasupra plajelor și zboruri anulate în urma atacurilor iraniene

Ziua de sâmbătă s-a transformat dintr-o vacanță de lux într-un coșmar pentru sute de români aflați în Emiratele...

Liderul suprem al Iranului Ali Khamenei ar fi fost eliminat în urma Operațiunii „Epic Fury” lansată de SUA și Israel

Orientul Mijlociu a intrat sâmbătă dimineață într-o criză regională fără precedent, după ce Statele Unite ale Americii și...

Tragedie pe Drumul Expres, în zona Jitaru: Un tânăr a murit, după ce a fost lovit de o mașină

O persoană a murit, sâmbătă seara, în urma accidentului rutier produs pe Drumul Expres 12 (DEx12), în afara...

Accident grav pe Drumul Expres: Traficul spre Craiova este blocat total în zona Jitaru

Traficul rutier este blocat, la această oră, pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, în urma unui accident rutier produs în...