Gabriela Firea a spus adevărul despre azilele groazei: Nu am avut absolut nicio implicare

Data:

Share post:

Gabriela Firea a spus adevărul despre azilele groazei și despre acuzațiile care i-au fost aduse. Iată care a fost reacția sa când a aflat ce scrie presa locală despre ea.

Care a fost reacția Gabrielei Firea când a aflat despre azilele groazei?

Gabriela Firea a povestit, marți seară, că, în momentul în care a apărut acel articol în presă, ea și-a întrebat consiliera despre ce este vorba și i-a spus că a făcut parte din fundația care ulterior a înființat două cămine, unul în Afumați și unul în Voluntari. Consiliera ei s-a retras din acea fundație, dar avocatul care reprezenta ONG-ul respectiv nu a transmis toate aceste formulare și nu a participat niciodată la activitatea din centre.

Potrivit spuselor sale, „singura sa legătură fiind că a ajutat acel om să-și înființeze fundația”, chiar și așa, ea i-a spus că nu i se pare normal ca ea să fie pusă într-o astfel de situație și să răspundă presei pentru acțiuni pe care nu le-a făcut, pentru care nu este vinovată și pentru care este normal să se facă cercetări pentru a vedea dacă ce s-a scris este și adevărat.

„În același timp s-a și produs întreruperea contractului de colaborare ca și curier a respectivei persoane care deservea colegii din cabinetul parlamentar. La scurt timp au apărut rezultatele controalelor. Ele nu au confirmat cele scrise în presă. Relevau faptul că cele scrise în articol nu sunt conforme, iar eu nu m-am mai gândit că poate acele verificări nu erau corecte.

Noi nu știm în acest moment situația reală. Din data de 4 iulie când a izbucnit acest scandal public, cu siguranță s-au realizat mai multe verificări. Numele meu nu apare în această cercetare pentru că nu am avut absolut nicio implicare nici de bine nici de rău, cu atât mai puțin șă fi tolerat eu sau soțul meu, sau persoane de lângă mine ceea ce s-a întâmplat negativ în acele cămine”, a declarat, marți seară, Gabriela Firea în cadrul unei emisiuni TV de pe Antena 3 CNN.

Gabriela Firea nu a trimis instituții să controleze azilele de bătrâni pentru că nu avea atribuții prin lege
„Am fost solicitată să răspund celor apărute în ziarul respectiv și am primit din partea premierului Nicolae Ciucă o adresă de a spune care este punctul de vedere. Am răspuns atât presei, cât și domnului Prim-ministru.

Am transmis ceea ce era normal să fac și anume că nu pot să trimit nicio instituție subordonată să exercite controale sau verificări deoarece nu avem atribuții prin lege. Cei care au făptuit și care au o vină trebuie să plătească, dar de aici și până la a extinde și a-i face pe alții vinovați, nu cred că este normal”, a adăugat ea.

Articole similare

Cazare asigurată de Primăria Balș pentru victimele exploziei din blocul de garsoniere

Primăria Balș asigură cazare pentru persoanele afectate de explozia produsă joi, în blocul de garsoniere G5. Primarul orașului Balș,...

Cum se procedează corect în cazul unei secționări accidentale. Medic: „Nu puneți niciodată degetul tăiat direct pe gheață”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, estetică și plastică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, a explicat...

Florin Popa, medic la SJU Slatina: „Apa rece e singurul tratament corect pentru arsură, nu gălbenușul sau varza”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, chirurgie plastică și estetică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, avertizează...

Explozia din Balș, provocată de o butelie cu GPL. Distrigaz Sud Rețele: „Rețeaua de gaze nu a avut defecțiuni”

O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc joi dimineață într-un bloc de locuințe din municipiul Balș,...