IMPACT MORTAL. Un tânăr şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Bucureşti, a murit după ce a itnrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un copac, aflat pe marginea drumului naţional DN 65A, în comuna  Putineiu, din Teleorman.

Potrivit poliţiştilor, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în municipiul București, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un copac aflat pe marginea DN 65A.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea gravă a pasagerei, o femeie în vârstă de 21 de ani, din județul Neamț.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiștii rutieri în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, transmite IPJ Teleorman.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...