Încă o alertă la Tulcea din cauza atacurilor lansate de ruşii

Data:

Share post:

Zona de Nord a judeţului Tulcea a fost vizată joi, pentru a doua noapte consecutiv, de mesaje RO-Alert, locuitorii fiind avertizaţi cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în aproperea graniţei cu Ucraina.

”În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01:20, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a judeţului Tulcea, prin care informa populaţia despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian,  pe teritoriul din apropierea graniţei cu Ucraina. Menţionăm încă o dată că rolul mesajului este unul de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care acesta este transmis şi trebuie tratat ca atare!”, anunţă joi dimineaţă ISU Tulcea.
Reprezentanţii ISU roagă cetăţenii să nu intre în panică, să urmeze indicaţiile si sfaturile din mesajul RO-Alert, iar dacă nu se simt în siguranţă sau au nevoie de ajutor şi sprijin să apeleze pentru ajutor numărul unic de urgenţă 112.
”Facem precizarea că nu teritoriul ţării noastre este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar aceste mesaje sunt transmise pentru a informa populaţia cu privire la faptul ca există posibilitatea ca pe teritoriul României să cadă obiecte provenite în urma distrugerii unor aparate de zbor fără pilot”, precizează ISU Tulcea.
Aceasta este al doilea mesaj de informare transmis populaţiei din zona de Nord a judeţului Tulcea în 24 de ore.
Nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă.
Autorităţile au emis şi în noaptea de marţi spre miercuri un mesaj RO-Alert în nordul judeţului Tulcea, după ce au fost observate mai multe drone care se apropiau de graniţă. Au fost înregistrate 10 apeluri la 112 din cauza sunetului produs de explozii. MApN a precizat că două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene şi că a dispus măsuri pentru efectuarea de cercetări în teren, în proximitatea localităţii Plauru, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul naţional. Nu a fost anunţată găsirea niciunui astfel de obiect.

Articole similare

Probleme pe Drumul Expres Craiova-Pitești unde ploile au provocat alunecări de teren pe tronsonul nou

Una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din sudul României se confruntă cu primele probleme serioase la...

Au mers la bancomat de 57 de ori cu un card furat: Bărbat și femeie din Slatina, reţinuţi pentru un prejudiciu de 20.000 lei

Un bărbat şi o femeie din Slatina au fost reţinuţi de poliţişti şi procurori după ce au furat...

Olt: Un bărbat cu afecțiuni medicale a fost găsit de salvatori pe un câmp, la o zi după ce plecase de acasă

Costel Gălăţeanu, un bărbat din Radomireşti, în vârstă de 60 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice şi dat...

PSD ia în calcul ieșirea de la guvernare: USR sau noi

Liderii PSD discută inclusiv varianta părăsirii guvernării după rezultatul sub așteptări obținut de Daniel Băluță la Primăria Capitalei,...