Inconștiență în trafic la Tia Mare: Șofer din Olt, trimis în arest după ce a fost prins beat și fără permis

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Tia Mare, a fost reţinut de poliţişti după ce a condus un autoturism fără permis, dar şi sub influenţa băturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Olt, în noaptea de 7 spre 8 decembrie, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia au oprit pentru control, pe Drumul Județean 642, în comuna Tia Mare, un autoturism condus de către un tânăr de 32 de ani, din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, transmite IPJ Olt.

Ulterior, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

„În urma probatoriului administrat, la data de 9 decembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele tânărului de 32 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Conduita iresponsabilă la volan, în special sub influența alcoolului, pune în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și a celorlalți participanți la trafic. Pentru a limita aceste riscuri, Inspectoratul de Poliție Județean Olt își adaptează permanent acțiunile și răspunde prompt la astfel de situații, urmărind creșterea gradului de siguranță rutieră și responsabilizarea tuturor celor care folosesc drumurile publice”, mai arată IPJ Olt.

 

Articole similare

Rețeaua anihilată la Slatina: Investigatori sub acoperire și interceptări i-au trimis pe traficanți după gratii

Tribunalul Olt a dat lovitura de grație unei grupări de traficanți de droguri de mare risc care opera...

Record la Craiova: 330 de zile pieton și 10.000 de lei amendă pentru un tânăr care a fugit de poliție

Un tânăr din Craiova a fost lăsat fără dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 330...

„Cifrele mi-au dat fiori, mi-am luat plasturi de somn”. Un afacerist din Slatina, șocat de explozia taxelor locale în 2026

Omul de afaceri din Slatina, Marian Taifas, a mărturisit pe contul său de Tiktok că a avut insomnii...

Anunțul momentului de la Florin Barbu: Record istoric de 5 miliarde de euro atrași pentru fermierii români în 2025

Anul 2025 marchează o performanță financiară notabilă pentru agricultura românească, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) raportând un...