Informaţia că una dintre femeile implicate în accidentul din Olt este gravidă, este FALSĂ

Data:

Share post:

Informaţia vehiculată pe grupurile de Facebook potrivit căreia una dintre femeile implicate în accidentul rutier produs pe DN 65, în zona Scorniceşti, ar fi gravidă nu este reală.

Pe mai multe grupuri de Facebook a fost vehiculată informația că una dintre mașini mergea cu viteză, cu avariile pornite şi intra în depăşiri, deoarece la bord se afla o femeie gravidă, ce intrase în travaliu.

Informaţia este falsă.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au declarat oficial că nici femeia în vârstă de 30 de ani, internată la ORL, şi nici cea în vârstă de 44 de ani, internată la Terapie Intensivă, nu sunt însărcinate.

„Nu confirmăm nicio sarcină, la niciun dintre paciente”, a declarat managerul spitalului, Angela Nicolae.

Cele trei persoane care au fost rănite, marţi seara, în accidentul rutier produs pe drumul naţional DN 65, în zona Jitaru, sunt internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Slatina, medicul Emilian Postelnicu, este vorba de o femeie în vârstă de 44 de ani, internată pe Secţia Terapie Intensivă, intubată, cu multiple traumatisme.

O altă femeie, în vârstă de 30 de ani, este internată la Secţia ORL, cu traumatisme în zona feţei, stabilă.

Un tânăr în vârstă de 18 ani este internat la Ortopedie, cu fractură de şold.

Patru persoane au decedat, seara trecută, în accidetul rutier de pe DN 65. Este vorba despre cei doi şoferi, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Coloneşti, şi un altul în vârstă de 23 de ani, din Corbu, dar şi de un alt bărbat din Coloneşti, în vârstă de 55 de ani, tatăl primului şofer, şi de un alt tânăr în vârstă de 29 de ani.

Articole similare

Doliu în județul Olt: A murit Marian Ivan, cel mai longeviv primar al comunei Brebeni

Comunitatea din Brebeni și întreaga administrație locală din județul Olt sunt în doliu. Marian Ivan, cel care a...

Atac sângeros în Caracal: Trei bărbați au intrat peste un tânăr în casă 

Municipiul Caracal a fost scena unui episod de violență extremă în dimineața zilei de 5 martie 2026. Trei...

Val de reangajări forțate la Primăria Slatina: după directorul CSM, și fosta consilieră a primarului câștigă procesul

Încă o angajată a Primăriei Slatina, care a fost dată afară abuziv de actualul primar Mario De Mezzo,...

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...