Klaus Iohannis, preşedintele României, a avut un discurs dur, astăzi, la adresa profesorilor după ce liderii sindicali au anunțat că nu sunt de acord cu oferta guvernului și că majoritatea profesorilor vor să continue greva.
”Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale? Există o generație întreagă care dă Bacalaureatul, care trebuie să meargă la facultate. O generație care dă capacitatea. După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva?”, a spus șeful statului aflat la Chișinău pentru summit-ul Comunităţii Politice Europene.
Declaraţia o puteţi asculta la minutul 14:40.
Preşedintele afirmă că profesorii au primit de la Guvern tot ce au cerut
Președintele susține că Guvernul le-a dat profesorilor tot ce-au cerut, referindu-se la ultima ofertă salarială făcută de executiv, pe care cadrele didactice au respins-o.
„Recunoașterea prin act normativ de a avea o grilă care pornește de la salariul mediu pe economie. Acest lucru a fost garantat prin OUG dat astăzi. Și până atunci, cadrele didactice primesc 1000 de lei la salariu în plus, iar cadrele nedidactice, cred, 400 de lei. Greva a durat un pic mult. Și se pune întrebarea cine negociază pentru dascălii, pentru că liderii vin și pleacă, ei sunt un fel de interfață. E greu de imaginat cum poate să funcționeze această negociere. De aceea premierul a decis foarte corect să dea această ordonanță. A înțeles că sunt solicitări corecte”, a mai subliniat Iohannis.
Klaus Iohannis și-a lăudat proiectul „România educată” pe care l-a început în 2016 și crede că discuțiile pe care le-a avut cu sindicaliștii în ziua în care mii de profesori au bătut la ușa Palatului Cotroceni au fost suficiente pentru a stinge conflictul. Acesta spune că greva începută pe 22 mai durează de prea mult timp și se întreabă cine negociază pentru cadrele didactice ieșite în stradă pentru a cere salarii decente.
„Noi toţi şi eu şi Guvernul şi coaliţia au înţeles că sunt solicitări legitime şi le garantează indiferent de ce se negociază cu aceşti reprezentanţi ai sindicatelor. Eu sper să se înţeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului şi oamenii să se întoarcă de marţi la şcoală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă grevă”, a mai spus preşedintele.
Ordonanţă adoptată de Guvern
Astăzi guvernul a adoptat o ordonanță de urgență, în ciuda faptului că liderii de sindicat au anunțat public că nu sunt de acord cu propunerea guvernului. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care cresc salariile cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic din învățământ și cu 400 de lei pentru personalul nedidactic, liderii de sindicat au respins propunerea și au cerut dublarea sumei.
Sindicaliştii au anunţat că greva va continua din 6 iunie.