Fostul președinte Ion Iliescu împlinește 95 de ani, fără apariții publice din 2017, fiind recent inculpat pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei din 1990.
Fostul președinte al României Ion Iliescu împlinește luni 95 de ani. Iliescu nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General pentru a fi audiat în Dosarul Revoluției.
În ianuarie 2025, Ion Iliescu a fost inculpat din nou pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, reluat de la zero de procurori.
Citeşte şi: Cosmin Floreanu, noul prefect al județului Olt, vine la emisiunea „Reporter 24”
Fostul președinte Ion Iliescu este născut în 3 martie 1930. El nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.
Între timp, dosarul a fost plimbat între Parchetul Militar și instanța supremă, care în februarie 2023 a decis să trimită acest dosar Curții de Apel București, pe motiv că ar fi de competența acesteia pentru că în acea perioadă Ion Iliescu nu era președinte al României.
În ianuarie anul acesta, Ion Iliescu a fost inculpat în Dosarul Mineriadei, care a fost reluat de către Parchet. El a este acuzat că, împreună cu Petre Roman, a „lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală”, potrivit hotnews.ro.