Judeţele din Oltenia, sub Cod Portocaliu de averse torenţiale. Meteorologii au emis şi un Cod Galben

Data:

Share post:

Meteorologii au emis Cod Galben şi Cod Portocaliu de precipitaţii pentru mai multe judeţe din ţară.

Sâmbătă, de la ora 11.00, şi până duminică, la ora 6.00, este valabilă o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În acest interval, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Oltenia, sudul Banatului, vestul și nord-vestul Munteniei, Dobrogea și în vestul și sud-vestul Transilvaniei.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (3/4 iunie) aria acestor fenomene se va restrânge spre sud-vestul teritoriului.

Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni, iar în Moldova și în jumătatea estică a Munteniei temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50…60 km/h.

COD PORTOCALIU

Codul Portocaliu este valabil în intervalul 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 22.00, fiind preconizate  averse torențiale

Sunt afectate județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova.

În județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și în zona de munte a județelor Caraș – Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova, vor fi averse torențiale.

Local, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...