Ludovic Orban: PSD nu va câştiga alegerile prezidenţiale, chiar şi dacă va fi susţinut de PNL, decât într-o singură situaţie

Data:

Share post:

Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei, a declarat că PSD nu va câștiga alegerile prezidențiale nici dacă va fi susţinut de PNL, decât dacă în turul doi se va confrunta cu un candidat naționalist extremist. Orban a mai spus că dacă ar ajunge el în turul doi, ar bate candidatul PSD.

Ludovic Orban, despre candidații la alegerile prezidențiale

PSD nu va câştiga alegerile prezidenţiale, chiar şi dacă va fi susţinut de PNL, decât într-o singură situaţie, dacă în turul doi se va confrunta cu un candidat nationalist extremist care să nu poată fi votat de electoratul decent, educat, de centru dreapta”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban s-a arătat convins că dacă el ar ajunge în turul doi al prezidențialelor, ar învinge candidatul PSD: „Dacă PSD va intra în turul doi cu mine, un candidat de centru dreapta rezonabil, decent, cu experienţă, care are ce spune, eu sunt convins că PSD va pierde alegerile. Sunt un om realist şi în mod evident în gândirea strategică pe care o am nu exclud nicio variantă, astfel încât să fie generată o formulă de susţinere a unui candidat de centru dreapta care să intre sigur în turul doi, dar asta va depinde de conjunctura politică”.

Ludovic Orban a mai afirmat că mereu candidatul PSD la prezidențiale a fost președintele partidului, iar acum Marcel Ciolacu tot spune că va fi alt candidat pentru a nu deveni o țintă.

Ce a spus Ciolacu despre candidatul PSD la prezidențiale

Marcel Ciolacu a susținut de mai multe ori că s-a schimbat cutuma în partid și că președintele formațiunii nu mai e automat candidatul la prezidențiale.

„Când avem discuţia de candidaturi tot timpul ne gândim numai la oameni politici. De data aceasta PSD nu va veni neapărat cu un om politic, va veni în schimb cu un intelectual. Partidul va alege (candidatul la alegerile prezidenţiale – n.r.). Va exista o competiţie internă în care se va înscrie cine doreşte. Eu doresc să modific statutul astfel încât şi altă personalitate, care nu este neapărat în partid, să poată candida”, a declarat, recent, președintele PSD.

Șansele ca Nicolae Ciucă să fie candidatul PNL la prezidențiale

De cealaltă parte, Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat că liderul partidului, premierul Nicolae Ciucă, are profil de candidat la prezidențiale.

„PNL va susţine pentru funcţia de preşedinte un lider puternic, un lider care va uni, nu unul care să dezbine, va susţine acolo un om educat moral, un om educat. Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie o figură care trebuie să se ridice peste stânga, dreapta, centru, trebuie să fie un om pentru toţi românii”, a declarat Ionuţ Stroe, la Prima News TV.

Întrebat dacă acesta va fi Ciucă, Stroe a răspuns: „Da, foarte probabil, corespunde profilului descris”.

Articole similare

Accident grav în judeţul Olt: Un mort şi patru răniţi

O femeie în vârstă de 57 de ani, din Fărcaşele, a decedat miercuri dimineaţă, în urma unui accident...

Amendă record la Caracal: 12.000 de lei pentru un bărbat care și-a înfometat calul. Animalul a fost confiscat

Un bărbat din Caracal s-a ales cu o amendă în valoare de 12.000 lei, după ce poliţiştii au...

Emil Albotă, despre „grătarele handmade” ale directorului DUS: „Nu-l pot contrazice, are experiență vastă în ospitalitate”

Scandalul achizițiilor făcute de firma Primăriei Slatina, Dezvoltare Urbană Slatina (DUS), ia amploare, după ce în spațiul public...

Alertă sanitară în Olt: Sute de cazuri de gripă și pneumonie într-o singură săptămână. DSP impune măsuri drastice

Situația epidemiologică din județul Olt devine tot mai îngrijorătoare pe fondul creșterii accelerate a infecțiilor respiratorii. Direcția de...