Ministrul Agriculturii: Numai împreună vom învăța să „Cumpărăm românește” și să iubim, din nou, tot ceea ce este al nostru

Data:

Share post:

Ministrul Agriculturii, olteanul Florin Barbu, a declarat, după depunerea jurământului că şi-a fixat ca obiectiv dezvoltarea şi protejarea agriculturii româneşti.

Florin Barbu a depus, joi, jurământul în funcţia de ministru al Agriculturii. El spune că şi-a propus ca produsele româneşti să ajungă pe mesele a unuui număr cât mai mare de români.

„Am depus, astăzi, jurământul cu gândul la voi toți, cei alături de care am pornit pe acest drum, fermieri, procesatori, tineri care lucrează în agricultură, atât cei din țară cât și de peste hotare și care vor să se întoarcă acasă!

În slujba voastră și pentru dezvoltarea și protejarea agriculturii românești îmi voi pune toată experiența, puterea de muncă și de a negocia, precum și dorința ca produsele românești să fie cât mai prezente în toate supermarket-urile, magazinele și casele românilor

Numai împreună vom învăța să „Cumpărăm românește” și să iubim, din nou, tot ceea ce este al nostru:  tradiții, obiceiuri, preparate autohtone, fructele și legumele noastre cu gust provenite din culturile irigate cu apă gratuită.

Nu promit că o să fie totul lapte și miere, dar mă bucur că am contribuit la adoptarea Legii Laptelui prin care promovăm laptele și produsele din lapte obținute pe plan local

Și vă pot garanta că îi voi sprijini și proteja și pe apicultorii români

Un tânăr fermier mi-a spus odată aceste cuvinte, care mi-au rămas în suflet:

„Noi muncim pământul acesta, nu ne oprim când obosim, ne oprim când terminăm tot ce avem de făcut”!

Așa vom face

Vă mulțumesc tuturor, familiei mele, prietenilor, colegilor de partid, colegilor parlamentari, primari, fermieri si procesatori, pentru susținere!

Eu cred în voi toți și numai împreună putem să construim viitorul agriculturii românești și al României!”, a declarat noul ministru al Agriculturii.

Florin Barbu a fost director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Olt-Eco”, pentru o perioadă, în 2020.

În perioada 2014-2020, el a fost director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).

Până în 2014, el ocupase funcţia de director al Direcţiei de Impozite şi Taxe din subordinea Primăriei Slatina.

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...