Ministrul Dezvoltării, interpelat din nou de senatorul Siminica Mirea (PSD) pe tema sălii de sport din Slatina: Să reamintim autorităților că această situație nu poate continua

Data:

Share post:

Senatorul PSD Olt Siminica Mirea a adresat o nouă interpelare ministrului Dezvoltării pe tema Sălii de sport multifuncţionale din Slatina, proiect blocat la 13 ani de la începere.

Sala de Sport Multifuncțională din Municipiul Slatina rămâne, în continuare, o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre slătineni şi olteni, spune senatorul PSD.

CITEŞTE ŞI: Stadiul şantierelor CAO din Slatina: Se lucrează la staţiile de tratare a apei şi pe 100 de străzi din oraş

Siminica Mirea cere ca investiţia să fie deblocată astfel încât să nu se degradeze şi lucrările deja realizate.

„În ciuda eforturilor și a interpelării pe care am adresat-o ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila-Zoltan Cseke, în anul 2021, lucrările la această investiție importantă pentru comunitate rămân blocate. Este timpul să reamintim autorităților că această situație nu poate continua și că implicarea lor este extrem de necesară pentru a le debloca.

Fiecare întârziere în finalizarea acestei investiții duce la degradarea elementelor metalice asamblate până acum. Răspunsul primit din partea ministrului de resort, privind realizarea studiilor de fezabilitate, nu este suficient și nu va face decât să întârzie și mai mult finalizarea acestei investiții importante.

În cadrul ședinței de Plen din data de 14 februarie 2023, am adresat o altă interpelare cu același subiect și, sper, că în cele din urmă, situația va fi rezolvată, iar lucrările la Sala de Sport Multifuncțională din Slatina vor fi finalizate cât mai curând posibil. Mă angajez să urmăresc cu atenție evoluțiile și voi continua să acționez în beneficiul comunității noastre”, a declarat senatorul.

Obiectivul «Sală de Sport Mulțifuncțională cu 3.000 de locuri – structură preluată», proiect realizat prin Compania Națională de Investiții „CNI” SA., a fost proiectat în anul 2010, pentru o capacitate de trei mii de locuri. În anul 2011, autoritatea locală a atribuit contractul de lucrări, în vederea realizării Sălii, sub titulatura de „Sală Polivalentă”, iar la sfârșitul lui 2011, lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. În acel moment erau executate numai lucrări aferente infrastructurii (rezistență și instalație). Autoritatea locală a solicitat CNI introducerea în programul „săli de sport”, conform legislației în vigoare.

Ulterior, în 2014, Consiliul Local Slatina a aprobat predarea construcției și a terenului aferent către CNI, pe durata realizării investiției.

Compania Națională de Investiții a recepționat și administrat o bună perioadă de timp șantierul proiectului, prin susținerea finanțării de la bugetul de stat.

Lucrările s-au blocat din nou, după ce firma constructoare a intrat în faliment.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...