Judecătoarea, care a suspendat analiza tezei de doctorat a premierului Ciucă, promovare fulminantă

Data:

Share post:

Avansare profesională fulger pentru judecătoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel (CAB) București, cea care a motivat, anul trecut, prin nevoia de stabilitate politică a țării, controversata decizie de stopare a analizei doctoratului deținut de premierul Nicolae Ciucă. În urmă cu câteva săptămâni, Tudor a fost numită șefă a unei secții nou-înființată de la CAB, în condițiile în care a devenit magistrat cu drepturi depline la această instanță în octombrie 2022, au declarat pentru G4Media.ro surse din sistemul judiciar.

Anterior, ea a activat la CAB ca detașată de la Tribunalul București. Modalitatea în care Tudor a motivat decizia din dosarul lui Ciucă face obiectul unui proces intentat de Centrul de Resurse Juridice, dosar care se va judeca luna viitoare, tot la Curtea de Apel București.

CITEŞTE ŞI: Garda de Mediu va face controale la unitățile economice care au obligația să se înscrie în Sistemul de Garanție-Returnare. Care este termenul limită

Luna trecută, la Curtea de Apel București a fost înființată o nouă secție, a X-a Contencios Administrativ și Fiscal, specializată pentru judecata dosarelor de achiziții publice – societăți comerciale sau autorități contractante pot contesta aici legalitatea derulării unor licitații.

Decizia înființării acestei secții fusese aprobată, pe 22 decembrie 2022, de Consiliul Superior al Magistraturii, care, în aceeași ședință, a dat verdict pozitiv la cereri similare depuse și de alte instanțe.

CAB a motivat solicitarea prin creșterea continuă a numărului de cauze de achiziții publice, susținând că o nouă secție ar duce, printre altele, la scăderea termenelor de soluționare și redactare a hotărârilor judecătorești.

Într-un răspuns pentru G4Media.ro și semnat de vicepreședintele instanței, judecător Liana Nicoleta Arsenie, se menționează că ”până la acest moment nu a fost definitivat statutul de funcții aferent, astfel încât nu a fost numit un președinte al acestei secții.”

O sursă G4Media.ro a declarat, însă, că acest post este ocupat de judecătoarea Ionela Tudor, anterior membru al Secției a VIII-a Contencios de la CAB. Pe site-ul instanței, unde competențele, componența și datele de contact ale noii secții au fost postate în urmă cu câteva zile, Tudor figurează prima pe lista celor opt judecători.

continuarea, în g4media.ro

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...