Moarte cumplită pentru o femeie din judeţul Vâlcea

Data:

Share post:

Poliţiştii din judeţul Vâlcea au deschis o anchetă după moartea cumplită a unei femei din judeţ.

La data de 6 iulie a.c., polițiștii Secției 1 Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie s-ar fi electrocutat. Incidentul s-ar fi petrecut în localitatea Bujoreni.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. O femeie, de 55 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a curentat în momentul atingerii unui utilaj, decedând.

Cei din jur au apelat imediat serviciul 112, pentru a cere ajutor cadrelor medicale. Din păcate, echipajul medical de la Ambulanţă, ajuns la fața locului, a declarat decesul femeii.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

„În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Articole similare

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...

Dosar penal pentru purtare abuzivă: O educatoare din Craiova este cercetată pentru agresarea copiilor

Un dosar penal a fost deschis pe numele unei educatoare din Craiova pentru purtare abuzivă faţă de unii...