O avocată care a cumpărat online puști cu aer comprimat pentru copiii ei, de 7 și 10 ani, reținută de polițiști

Data:

Share post:

O avocată din cadrul Baroului Prahova a fost reţinută de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub acuzaţia de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, transmite site-ul știrileprotv.ro.

Procurorii susţin că femeia a cumpărat de pe o platformă comercială online o armă de TIR, neletală, supusă autorizării în România, fără a o declara.

Acasă la avocată, anchetatorii au găsit alte trei arme, pe care femeia le cumpărase „cu unicul scop” de a le da copiilor ei de 7, respectiv 10 ani şi care erau ţinute la îndemâna acestora.

Conform datelor din anchetă, fiul cel mare al femeii folosea zilnic armele pentru a împuşca păsări.

„În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata P.E.D. – avocat în cadrul Baroului Prahova (…). În fapt s-a reţinut că inculpata a achiziţionat fără drept prin intermediul platformei (…), de la o persoană juridică din Polonia, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, calibru 4.5 mm, supusă autorizării conform legislaţiei române şi care a fost introdusă fără drept în România prin intermediul unei firme de curierat la începutul lunii februarie 2023, armă pe care a deţinut-o fără drept până în data de 06.07.2023”, informează, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Articole similare

„M-am născut a doua oară”. Mărturia emoționantă a unui tânăr din Bârlad salvat de medicii din Slatina după ce a suferit arsuri grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina confirmă încă o dată calitatea actului medical și profesionalismul echipei de la Secția...

Ultimatum de la Guvern pentru „Anghel Saligny”: Primăriile, obligate să achite 20%

Anul 2026 aduce o schimbare fundamentală și extrem de costisitoare în mecanismul de finanțare a proiectelor de infrastructură...

Alertă alimentară în Balș: Salată de icre cu Listeria, retrasă urgent din Kaufland. Nu o consumați!

Lanțul de magazine Kaufland a emis o alertă alimentară urgentă, rechemând de la comercializare un produs popular, din...

O comună din vecinătatea Slatinei se racordează la gaze. S-a semnat contractul de 11 milioane de lei

Comuna Milcov din județul Olt face un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii de utilități. Primarul Marin Dorobanțu a...