O femeie implicată în accidentul rutier de pe DN 65, în judeţul Olt, în stare gravă la spital. În ce stare sunt celelalte victime

Data:

Share post:

Cele trei persoane care au fost rănite, marţi seara, în accidentul rutier produs pe drumul naţional DN 65, în zona Jitaru, sunt internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Slatina, medicul Emilian Postelnicu, este vorba de o femeie în vârstă de 44 de ani, internată pe Secţia Terapie Intensivă, intubată, cu multiple traumatisme.

O altă femeie, în vârstă de 30 de ani, este internată la Secţia ORL, cu traumatisme în zona feţei, stabilă.

Un tânăr în vârstă de 18 ani este internat la Ortopedie, cu fractură de şold.

Patru persoane au decedat, seara trecută, în accidetul rutier de pe DN 65. Este vorba despre cei doi şoferi, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Coloneşti, şi un altul în vârstă de 23 de ani, din Corbu, dar şi de un alt bărbat din Coloneşti, în vârstă de 55 de ani, tatăl primului şofer, şi de un alt tânăr în vârstă de 29 de ani.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule în care se aflau șapte persoane, respectiv un autoturism condus de un tânâr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Colonești și un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Corbu.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto și alte 2 persoane au decedat, iar 3 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...