Tarifele RCA se scumpesc cu peste 35%. Care sunt noile preţuri

Data:

Share post:

ASF anunță scumpiri de peste 35% la tarifele de referință RCA. Pentru asigurații cu vârsta de până în 30 de ani, tariful de referință pentru o asigurare anuală RCA pleacă de 1.822 de lei, în cazul deținerii unui automobil cu capacitatea cilindrică de până în 1.200 de centimetri cubi și ajunge la 4.709 de lei, pentru mașinile de peste 2.500 de centimetri cubi.

Marți, 7 martie 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință, creșterea anuală fiind de peste o treime în cazul persoanelor fizice care își fac asigurare auto obligatorie.
În același timp, piața este într-un moment de mare tensiune, pentru că ASF a terminat calculul analizei de solvabilitate pentru Euroins, liderul RCA, susțin surse din Autoritate.
„Conducerea ASF nu știe încă dacă să supună analiza de solvabilitate către Consiliul Autorității de miercuri, 8 martie, pentru că s-ar impune o decizie”, a declarat un specialist din ASF pentru ziar. Noile prețuri orientative ale RCA, pe care ASF e obligat prin lege să le comunice, în Libertatea.
Noile date, publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arată scumpiri semnificative pe toată linia, scrie Ziare.com.
Pentru asigurații cu vârsta de până în 30 de ani, tariful de referință pentru o asigurare anuală RCA pleacă de 1.822 de lei, în cazul deținerii unui automobil cu capacitatea cilindrică de până în 1.200 de centimetri cubi și ajunge la 4.709 de lei, pentru mașinile de peste 2.500 de centimetri cubi.
În februarie 2022, tarifele plecau de la 1.286 de lei și ajungeau la 3.551 de lei. În cazul deținerii unui automobil electric, la această categorie de vârstă, tariful de referință este de 2.742 de lei.La categoria de vârstă 31-40 de ani, costul unei polițe obligatorii RCA variază de la 1.114 lei până la 2.832 de lei. În februarie 2022 tarifele erau cuprinse între 802 lei și 2.354 de lei. Tariful pentru automobilele electrice este de 1.643 de lei.
Pentru categoria de vârstă 41-50 de ani, tarifele publicate de ASF pleacă de la 1.076 de lei și ajung la 2.912 lei. Acum un an, plaja de costuri începea de la 794 de lei și ajungea la 2.261 de lei.La cele trei categorii de vârstă de mai sus, tariful pentru automobilele electrice este mai mare decât pentru toate automobilele cu motoare cu ardere internă care au capacitatea cilindrică de sub 2.000 de centimetri cubi.Pentru cei cu vârste între 51 și 60 de ani, tarifele RCA au crescut în februarie 2023 la 1.006 lei – 2.853 de lei, față de 762 lei – 2.304 lei.Costul asigurării RCA pentru un automobil electric este de 1.397 de lei la această categorie de vârstă, mai mare decât pentru toate automobilele cu motoare cu ardere internă care au capacitatea cilindrică de sub 1.800 de centimetri cubi.

Articole similare

Percheziţii într-un dosar de evaziune şi contrabandă: Bijuterii şi importante sume de bani, găsite de poliţişti la locuinţa unei tinere din Slatina

Două percheziţii au fost desfăşurate, în această dimineaţă, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt,...

Se lucrează pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Imagini de pe şantier (FOTO)

Se lucrează intens pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, transmit reprezentanţii Direcţiei Drumuri şi Poduri Craiova. Potrivit sursei...

Primarul fugar Cherecheş s-ar fi refugiat pe o insulă din Italia alături de mama şi soţia sa

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a fugit din țară vineri, cu câteva ore înainte de a...

Subprefectul de Olt reclamă că a răcit la plămâni pentru că prefectul n-a reparat centrala termică. Angajaţii prefecturii, nevoiţi să muncească în frig

Subprefectul de Olt Ana Maria Ciauşu reclamă, pe contul său de Facebook, că a răcit la plămâni deoarece...