Ora de gramatică. Care e forma corectă: ”deoparte sau ”de o parte”

Data:

Share post:

Ora de gramatică. Care e forma corectă: ”deoparte sau ”de o parte”. Una dintre cele mai des întâlnite greșeli făcute de români în scris este și cuvântul „deoparte” sau „de o parte”. Cum se folosește corect, de fapt, acesta?

Ortografia nu trebuie să fie o problemă. Sunt anumite reguli pe care trebuie să le cunoaștem, iar în acest caz evităm orice tip de greșeală. Deși unele cuvinte se pronunță la fel, în funcție de context, acestea se scriu diferit.

Iar “deoparte” și “de o parte”, sunt două cuvinte ușor de confundat între ele în scris. Cele două structuri care se pronunță la fel, se scriu, însă, diferit. Mai mult decât atât, există o diferență de sens.

Ora de gramatică. Care e forma corectă: ”deoparte sau ”de o parte”

Ce nu știu multe persoane este că “deoparte” este un adverb și înseamnă izolat, la o anumită depărtare. ”Am pus deoparte lucrurile de care nu am nevoie acum.”.

De cealaltă parte, “de o parte” este o structură urmată din prepoziția „de”, articolul nehotărât „o” și substantivul „parte”. ”De o parte a drumului se află restaurantul la care mergem”.

Totodată, mai poți găsi această structură și cu cratimă între prepoziție și articol. ”De-o parte a muntelui era soare”.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...