PNL împotriva lui Simion la Cotroceni, dar partener cu AUR în Consiliul Local Slatina

Data:

Share post:

În timp ce conducerea centrală a PNL a decis să susțină ferm candidatura lui Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, liberalii din Slatina colaborează local cu partidul considerat extremist de conducerea de al Bucureşti  – AUR, al candidatului George Simion. Această contradicție ridică semne de întrebare asupra coerenței politice a formațiunii conduse de Cătălin Predoiu.

La Slatina, la finalul lunii noiembrie 2024, s-a oficializat o alianță locală între PNL și AUR. Cu sprijinul a doi consilieri excluși din PSD, primarul liberal Mario De Mezzo a obținut majoritatea necesară în Consiliul Local pentru a-și impune viceprimarii: Valentin Mihalache (PNL) și Mădălina Văle (AUR). PSD, cu cei opt consilieri ai săi, a anunțat retragerea în Opoziție, acuzând „jocuri de culise” din partea edilului.

În contrast, la nivel național, Biroul Permanent Național al PNL a votat în unanimitate susținerea lui Nicușor Dan în fața lui George Simion, catalogat drept reprezentantul extremismului. Predoiu a declarat clar că obiectivul PNL este „să oprească accesul forțelor extremiste la Palatul Cotroceni”, reafirmând angajamentul partidului față de valorile europene și pro-occidentale.

„Biroul Permanent Național al Partidului Național Liberal, pentru a opri accesul forțelor extremiste la Palatul Cotroceni, a hotărât în unanimitate susținerea candidaturii lui Nicușor Dan pentru funcția de președinte al României. Doi – în ceea ce privește guvernarea, după dezbaterile care au avut loc, concluziile au fost următoarele: PNL are în guvern miniștri care au depus un jurământ față de români, deci își vor exercita atribuțiile în interesul românilor și al României. PNL are în Parlament membri care au jurat că vor servi interesele românilor în funcțiile de senator, respectiv deputat. Câtă vreme sunt aceste mandate, PNL, prin miniștrii săi și prin parlamentarii săi, își va face datoria față de românii”, a afirmat Predoiu la sediul central al PNL.

Situația de la Slatina scoate însă în evidență o realitate mai complexă: în teritoriu, criteriile de alianță par să țină mai mult de aritmetica politică decât de principii. Astfel, în timp ce PNL se declară adversar al AUR pe scena națională, în unele orașe colaborează deschis cu acesta pentru a-și menține controlul administrativ.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...