Poliţist bătut de patru tineri, în Slatina. Aflat în timpul liber, omul legii a încercat să aplaneze un conflict

Data:

Share post:

Un poliţist din Slatina, aflat în timpul liber, a fost bătut crunt de patru tineri, după ce a încercat să aplaneze un conflict.

Incidentul s-a petrecut, în weekend, pe strada Unirii din Slatina

Aflat în timpul liber, poliţistul în vârstă de 37 de ani a observat atunci când a ieşit în faţa blocului că patru tineri îl agresau pe un al cincilea.

Omul legii a încercat să intervină însă a devenit la rândul său victimă, fiind bătut de cei patru tineri.

Colegii poliţistului au deschis un dosar penal, în urma evenimentului.

Doi dintre agresori au fost plasaţi sub control judiciar pe 60 de zile, potrivit IPJ Olt.

„La data de 20 mai a.c., în jurul orei 06:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic de mai mulți tineri, pe strada Unirii, din municipiul Slatina, județul Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, în timp ce ieșea dintr-un bloc situat pe strada Unirii, a observat că între cinci tineri exista o stare conflictuală, aceștia având un comportament violent.

Bărbatul, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, aflat în timpul liber, ar fi intervenit între cei cinci tineri pentru aplanarea stării conflictuale, moment în care ar fi fost agresat fizic de către doi tineri, de 18 ani, ambii din municipiul Slatina, județul Olt.

În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, deplasându-se la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii situației de fapt.

În urma documentării activității infracționale, cei doi tineri, de 18 ani, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Articole similare

Cristoiu despre viitorul președinte. Candidatul care a dat peste cap toate calculele

Ion Cristoiu este de părere că Nicolae Ciucă va reuși să crească în sondaje și să obțină cele...

Victor Ponta: PNL riscă totul cu Ciucă, PSD rămâne disciplinat

Victor Ponta a analizat în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii „E adevărat?”, moderată de Ionuț Cristache...

Nicuşor Dan își dorește ca „Dreapta” să propună un proiect pentru o guvernare comună. „Problema nu este numele primului ministru”

Nicuşor Dan, primarul Capitalei, s-a declarat îngrijorat de faptul că partidele de dreapta nu se coalizează la nivel...

Lista candidaţilor PSD pentru Bucureşti sunt stabilite „în proporţie de 90%”. Surpriză de proporţii: Piedone negociază un post pe lista de senatori a social-democraţilor

Conducerea PSD Bucureşti a stabilit “în proporţie de 90%” listele de pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Printre cei...