Povestea bărbatului cu cel mai mare nas din istoria omenirii i-a aparținut, conform istoricilor, unui britanic, Thomas Wedders, cunoscut și drept Thomas Wadhouse. El a trăit în secolul al XVIII-lea și a fost artist de circ. Se spune că nasul său măsura 19 centimetri, iar recordul a fost consemnat, postmortem, în Cartea Recordurilor. În prezent, acest record este deținut de un cetățean turc, al cărui organ nu se compară nici pe departe cu cel al britanicului.
Povestea bărbatului cu cel mai mare nas. Asfel Istoria l-a desemnat pe artistul de circ Thomas Wedders, cunoscut și sub numele de Thomas Wadhouse, drept omul cu cel mai mare nas din lume. Se spune că organul său olfactiv măsura 19 centimetri. Despre Thomas Wadhouse se spune că s-ar fi născut undeva pe la 1730 în Yorkshire, Anglia, iar recordul său ar fi fost consemnat prin anii 1770, când a ajuns la vârsta maturității. Se spune despre el că a lucrat la circ, ca atracție, oamenii plătind ca săi vadă nasul uriaș.
Dincolo de lungimea neobișnuită a nasului său, despre el și despre viața lui se cunosc puține lucruri. Articolele din epocă îl descriau drept un handicapat din punct de vedere intelectual, referindu-se la el ca la „un idiot”. Se pare că aceste descrieri aveau legătură cu o afecțiune necunoscută sau, poate, cu deformarea sa facială. Se mai spune că ar fi murit relativ tânăr, în jurul anului 1780, la vârsta de 50 sau 52 de ani. În 1896, The Strand Magazine, vol. XI, a prezentat o descriere a sa, deloc măgulitoare:
„Astfel, dacă nasurile ar fi fost vreodată uniform de exacte în reprezentarea importanței individului, acest demnitar ar fi trebuit să adune toți banii din Thread Needle Street și să cucerească toată Europa, căci acest nas prodigios al său era un compus al achiziției și al marțialității. Dar fie că bărbia lui era prea slabă, fie că fruntea lui era prea joasă, fie că natura se epuizase atât de mult în sarcina de a-i da acestui prodigios un nas, încât uitase cu totul să-l înzestreze cu creier. Sau poate că nasul a înghesuit acest din urmă bun. În orice caz, ni se spune că acest bărbat din Yorkshire a murit, cu nasul cu tot, așa cum a trăit, într-o stare de spirit descrisă cel mai bine ca fiind cea mai abjectă idioțenie”.
Record consemnat postmortem
După mulți ani, Guinness World Records i-a acordat lui Thomas Wadhouse titlul postum de „Cel mai mare nas din lume”. O reproducere de ceară a capului său, se află în muzeul Ripley’s Believe It or Not.
„Există relatări istorice conform cărora Thomas Wedders, care a trăit în Anglia în anii 1770 și a fost membru al unui circ călător, avea un nas lung de 19 cm”, potrivit site-ul Guinness World Records.
De curând, povestea sa a fost distribuită pe o pagină de Twitter, însoțită de o fotografie după reproducere în ceară a capului său.
Postarea a strâns peste 1,16 milioane de aprecieri și peste 6.800 de retweet-uri. Mulți utilizatori l-au comparat cu personajul fictiv Squidward Tentacles care apare în serialul animat SpongeBob SquarePants.
Povestea bărbatul în viață cu cel mai lung nas din lume
În acest context, trebuie spus că, în prezent, recordul pentru cel mai lung nas al unei persoane în viață aparține turcului Mehmet Ozyurek. Nasul acestuia măsoară 8,8 centimetri și a fost verificat în data de 13 noiembrie 2021.
Bărbatul are 72 de ani şi a devenit cunoscut în întreaga lume în 2010, atunci când a acceptat ca cei de la Cartea Recordurilor să îi măsoare nasul.