Prădător sexual dat de gol pe internet. Poliţia a intervenit imediat

Data:

Share post:

Un bărbat de 38 de ani din comuna Rădăuți-Prut, judeţul Botoşani, a fost prins de polițiști după ce a încercat să acosteze minori pe internet. Cel care l-a deconspirat a fost un tânăr de 20 de ani, din municipiul Deva (județul Hunedoara).

Tânărul și-a creat un profil fals pe o rețea de socializare, pretinzând că este o fată de 14 ani. În scurt timp, a fost contactat de bărbatul din Botoșani, care și-a exprimat dorința de a se întâlni cu presupusa minoră pentru a întreține relații sexuale. Tânărul a realizat pericolul și a anunțat cazul la Poliția municipiului Deva.

În urma sesizării, polițiștii au intervenit imediat. „În urma activităților investigative și de cercetare efectuate de către polițiști, persoana bănuită de comiterea acestei fapte a fost identificată ca fiind un bărbat de 38 de ani din comuna Rădăuți-Prut, județul Botoșani”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să petreacă mulți ani în închisoare.

Intervenția tânărului din Deva a ajutat la deconspirarea prădătorului online, dar a și subliniat importanța vigilenței și responsabilității în mediul online. Cazul poate fi un exemplu al modului în care tinerii se pot proteja de pericolele internetului. Autoritățile îi încurajează pe părinți și pe tineri să fie extrem de precauți în privința contactelor online și să raporteze orice comportament suspect.

 

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...