Proiectul finanţat prin PNRR pentru realizarea de piste pentru biciclete de-a lungul Dunării, în Olt, Dolj şi Mehedinţi, al doilea cel mai mare punctaj de la Ministerul Dezvoltării

Data:

Share post:

Proiectul depus de CJ Olt, în parteneriat cu CJ Dolj şi CJ Mehedinţi, pentru amenajarea de piste pentru biciclete, de-a lungul Dunării, pe 356 de kilometri, în cele trei judeţe, a primit al doilea cel mai mare punctaj, în urma evaluării experţilor Ministerului Dezvoltării.

Proiectul are o valoare de peste 29 milioane de lei şi este finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

CITEŞTE ŞI: Casa Verde Fotovoltaice | Peste 39.000 de dosare au obţinut finanţare

Ministerul Dezvoltării a anunţat că a finalizat etapa de evaluare a cererilor de finanțare depuse de Consiliile Județene pentru amenajarea de trasee cicloturistice, finanțate prin Componenta 11 – Turism și cultură, a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministerul, prin PNRR, finanțează construcția traseelor cicloturistice care leagă localități din cel puțin trei județe și care facilitează turismul prietenos cu mediul și un stil de viață sănătos.

Ministerul a primit 10 cereri de finanțare, toate eligibile, pentru amenajarea a 6.556 km trasee cicloturistice, în valoare totală de 643.635.300 de euro. Bugetul total aferent acestei componente este de 197,5 milioane de euro pentru amenajarea a aproximativ 2.394 km de trasee. La acestea, se adaugă traseele cicloturistice construite pe digurile cursurilor de apă, administrate de Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR), din subordinea Ministerului Mediului, pentru care sunt alocate alte 50 milioane de euro, și au fost depuse 7 proiecte, care urmează să fie evaluate și anunțate de Ministerul Dezvoltării.

Traseele cicloturistice vor permite României să participe și să contribuie la reconfigurarea rețelei europene de trasee EuroVelo și a diverselor trasee cicloturistice internaționale.

Lista proiectelor depuse și punctajul primit în urma evaluării: AICI.

Articole similare

Poliţişti bătuţi, într-o comună din Olt

Doi bărbaţi din comuna Iancu Jianu, în vârstă de 29 şi de 32 de ani, au fost arestaţi...

„Vineri”- o incursiune fascinantă în istoria lingvistică și culturală a Europei.

Limba poartă cu ea straturi multiple de istorie și credințe. Denumirea pentru „Vineri” este moștenită din limba latină, lat....

Psihologia culorilor în marketing: Cum influențează deciziile consumatorilor?

Într-o lume unde concurența în marketing este mai acerbă ca niciodată, fiecare detaliu contează atunci când vine vorba...

Ce a răspuns Nicușor Dan la întrebarea „Vom avea premier de la PSD”?

Ce spune preşedintele Nicuşor Dan despre noul premier. Va fi acesta de la PSD sau nu? „Condițiile PSD...