Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Data:

Share post:

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de Mediu. În urma perchezițiilor a fost dată o amendă în valoare de 25.000 de lei și a fost înaintată o sesizare penală, potrivit celor de la Garda de Mediu.

În timpul controlului, au fost verificate două amplasamente din municipiul Sibiu. Într-unul din acestea a fost identificată o instalaţie artizanală improvizată, alimentată cu combustibil solid (lemn) şi cu aport de gaz metan, destinată topirii metalelor. De asemenea, au fost găsite cantităţi importante de deşeuri din plumb şi produse finite din plumb (lingouri de plumb).

„Eu nu știu nimic de nicio sesizare penală. Eu știu doar de o amendă de 5.000 de lei, pe care o am în față. Noi am făcut curățenie prin curte și s-au ars unele lucruri vechi. Dânșii spun că nu aveam voie să facem treaba asta, pentru că poluăm mediul”, a spus Daniel Cioabă pentru Turnul Sfatului.

El mai spune că va plăti amenda primită. „Ce să facem, ne supunem țării în care trăim, nu?”, a încheiat Daniel Cioabă, relatează Turnul Sfatului.

Articole similare

În agora de beton: despre miturile și adevărurile existenței Feline intra-muros. Dragostea noastră pentru pisici.

Prezența companionului necuvântător în spațiul domestic al omului modern, citadin prin excelență, nu încetează să suscite interogații ce...

Misterul culturii: de ce anumite idei supraviețuiesc și se răspândesc, iar altele dispar?

Existența noastră este țesută din nenumărate fire culturale – cunoștințe, obiceiuri, povești – moștenite și transformate neîncetat. Dar...

Ilie Bolojan, avalanșă de decrete în ultimele zile de mandat

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat mai multe decrete în ultimele zile ale campaniei electorale și, totodată, ale...

Culisele luptei pentru putere în PSD. Paul Stănescu forțează demisia lui Marcel Ciolacu. Numele care se bat pentru șefia partidului. Nu e exclusă nici...

Deciziile majore pentru viitorul PSD se vor lua la sfârșitul săptămânii viitoare la Sâmbăta de Sus, la poalele...