Şase copii au ajuns la spital intoxicaţi cu antibiotic. Trei elicoptere SMURD au ajuns la faţa locului

Data:

Share post:

Cei şase sunt frați, din localitatea Dragalina din județul Călărași. Micuţii au fost preluați de ambulanțe și duși la spital în București după ce s-au intoxicat cu un antibiotic.

Poliţiştii din Călăraşi a fost sesizat cu privire la faptul că, în localitatea Dragalina, 7 copii sunt intoxicaţi cu antibotic. Cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani, aceştia au ingerat mai multe medicamente (antibiotice), 6 dintre aceștia aflându-se în stare de inconștiență.

La fața locului a ajuns și trei elicoptere SMURD. Potrivit autorităților locale, părinții le-au dat copiilor, care sunt frați, o cantitate mult mai mare de medicamente față de ce le-a prescris medicul. Un vecin al familiei acestora a sunat la 112.

Medicul le-a zis sa le dea trei pastile pe zi, iar părinții au dat copiilor trei flacoane. Copii au fost stabilizați și transferați spre unități medicale din București.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, Bianca Ghiveci, a declarat că este vorba despre șase din cei opt copii ai unei familii din Dragalina. Copiii au vârste cuprinse între 3 și 16 ani. Unul dintre copii este în stare mai gravă, ceilalți fiind în stare stabilă.

Articole similare

Tragedie în Pitești: Trupul unui bărbat a fost scos din râul Argeș în zona Parcul Ștrand

O operațiune de căutare amplă, începută duminică seara în municipiul Pitești, s-a încheiat tragic în cursul dimineții de...

Tragedie de 8 Martie: O mamă a fost ucisă de fiul pe care l-a scos din psihiatrie pe proprie răspundere

O zi care ar fi trebuit să fie dedicată celebrării s-a transformat într-un coșmar în orașul de pe...

Cum se apără creierul de o suferință extremă. Povestea tatălui din Olt care a orbit și a asurzit la aflarea morții fiicei sale

O dramă de familie a generat un caz medical extrem de rar în psihiatria românească. Un bărbat din...

Alexandru Muraru, PNL: Ţara este ţinută prizonieră exclusiv din cauza opoziţiei PSD

Blocajul privind adoptarea bugetului de stat provoacă noi tensiuni în interiorul coaliției de guvernare. Liderul PNL Iași, deputatul...